In noapte I. Ce dor mi-e de tine, zarzare

Oh, ce cald e... Parca nu vrea sa ma lase sa dorm caldura asta. Stau in pat si ma zvarcolesc pe asternutul parfumat. Transpir. Nu mai suport. E mult prea cald. Ma simt lipicioasa. Fata, mainile, picioarele... sunt atat de lipicioase. Incerc sa ma gandesc la altceva... Poate nu-mi mai e asa de cald. Stau cu ochii inchisi in pat, cu capul pe perna deformata si cu picioarele la plapuma. O dau jos. Ma incomodeaza in dorinta mea de a nu-mi mai fie cald. Ma gandesc, asa cum sunt, la un zarzar. Zarzarul meu. De cand eram mica am avut un zarzar cu care sa stau, sa zambesc, sa rad. Poate ti se pare o nebunie, dar era frumos. Si ce frumos era zarzarul in toiul primaverii. Vai, un pom asa de inalt, impodobit cu florile acelea albe care se scuturau la cea mai usoara atingere. Stateam in el si beata de fericire simteam mirosul bland al fanului de pe ulita. Vai, ce frumos era! I-am scris o poezie. Cand o sa ma intorc la el, cand o sa ne revedem, o sa i-o citesc.

Zarzarul e mare, e batran
Dar inimai-i de copil trasare
Cand in soapte ii ingan
Un cantec ca din soare.

"Vai! E cantecul nostru. Mai stii?
Stateam sub tine si-l cantam
Atunci, mereu, in fiecare zi
Pana ce amandoi zambeam.

"Cum sa-l uit? Cum sa nu-l stiu?
Mi-era arar de dor de el
Zarzarul tau, copila, sa fiu
Ce dor mi-era. Ce dor mi-era de el."

Zarzarul e mare, e batran,
Dar cantecul nu l-a uitat.
Si in mirosul bland de fan
Fericirea am pictat.

Vai, ce dor mi-e de tine, zarzare. Dar o sa ne revedem. Iti promit. O sa stau sub tine, cu mirosul de fan imbatandu-ma, vom rade si vom canta cantecul nostru. O sa pictam fericirea impreuna. O sa stau pe iarba moale si o sa te privesc. Si tu o sa ma privesti pe mine. Ce dor mi-e de tine, zarzare.