Cum ar fi?

Imaginatia mea uneori o ia razna... Pluteste usor pe drumurile mintii mele si devine irationala. Nimeni nu cred ca ar vrea o imaginatie irationala. Mie -sincera sa fiu- imi place. Te lasi purtat de val si cand intelegi ca valul nu s-a mai spart de alte "valuri" consideri ca trebuie sa il opresti chiar tu... Dar eu niciodata nu vreau sa-l opresc. Imi place sa visez cu ochii deschisi. Cand sunt singura si e liniste... Si din visare in visare, din imaginatie in imaginatie, cineva ma opreste... Ma uit in sus si nu vad nimic. In stanga, la fel, iar in dreapta - aerul plin de fum. Cine ma scoate mereu din starea mea de spirit atat de placuta si totodata usor nostalgica? De ce ma trezeste? Poate pentru ca devin prea cufundata in gandurile si imaginatia mea? Si poate pentru ca nu ii mai aud pe ceilalti? Si de ce ar vrea asa ceva? De ce ar vrea cineva sau ceva sa nu fiu atat de absorbita de gandurile mele? I-as indeparta pe ceilalti? Nu cred... Niciodata nu fac asta... Eu visez cand sunt singura si de rare ori cu prietenii. Poate nu ii place? Poate vrea sa nu ma mai gandesc atat de mult la lume sau la viata sau la ceva nou... poate vrea sa ii dau mai multa importanta ei sau lui. Poate vrea sa ma priveasca zambind sau uitandu-ma la anumite lucruri in grup? Poate... Nu stiu... Nu stiu de ce si cine. Nu stiu daca poate sau sigur. Nu stiu nimic. Nu stiu nici macar unde nu stiu sau cum nu stiu... Sau de ce... Cum ar fi ca acum sa se trezeasca cineva langa mine si sa-mi zica: "Iar nu esti atenta?" si eu ma intorc si... nu vad pe nimeni si nimic. Decat fundalul verde al camerei mele atat de straina uneori... Si cum ar fi ca intorcand capul la calculator sa-mi spuna o voce: "Ce faci? Iar scrii?" si cand sa intorc capul, iar nu vad pe nimeni... Si cum ar fi sa ma uit in gol nestiind de ce scriu asta pe un blog... si cineva sa-mi sopteasca: "Acum stai?" Si cum ar fi sa-mi dau seama ca valul asta iar nu s-a spart si ca ar trebui sa-l opresc eu... si din nou l-a oprit cineva... inaintea mea. Cum ar fi?