Asta e Arcadia mea. A ta care este?

Am citit de curand o carte care se numea "In Arcadia". Am aflat ca demult aceasta Arcadia reprezenta paradisul si fericirea si frumosul si... raiul nostru secular... Reprezinta un loc al visarii, al cantecelor, un refugiu departe de falsitatea asta inutila. Arcadia era un vis. Un paradis. Un rai. O lume plina de culori si liniste sufleteasca. In legenda, se spune ca a fost locul de nastere al zeului Hermes. Si prin asta ei vor sa spuna ca Arcadia e o simpla fantezie? Care ne amageste cu ideea ca exista? Dar... eu cred ca exista. Si cred ca aceasta Arcadia o putem creea chiar noi. Nu e o fantezie. E ceva real. Care se construieste din amintiri reale, suflete reale, idei reale... si restul de flori, banci din lemn cu frunze verzi si vii pe ele, restul de natura... ar fi rezultatul realului. Care rezultat ar fi tot real. Si in Arcadia ta lipsita de fals poti visa cat vrei. Poti picta, scrie poezii, zambi... Poti fi tu. Dar mai bun. Pentru mine Arcadia reprezinta locul unde dorinta de a fi mai bun si de a-i intelege pe ceilalti creste. Si creste cate putin de cate ori te intorci in ea. Si te transformi in acel tu fara vicii. Intr-o persoana atat de sincera, usor inocenta si fericita... incat n-ai vrea sa faci rau nimanui. Si ar fi in jurul meu numai verde. Numai natura. Numai flori si speranta. As simti mirosul curat si bland al simplitatii. As zambi la copacii inalti si la vantul care mi-ar surade printre frunzele pictate de soare si de umbra. As strange iarba proaspata si plina de boabele mari de roua in maini. Imi iau un sevalet si incep sa pictez. Ce? Arcadia mea. Si ascultand ciripitul suav al pasarelelor incep sa pictez lumea mea, Arcadia mea, raiul meu... Si stau in rochita mea verde si-mi privesc paradisul. Este atat de frumos! Si e atat de real! Asta e Arcadia mea. A ta care este?