Am aflat azi-dimineaţă de la un negustor de suflete că este mult mai bine să scrii pe hârtie decât la calculator. Cred asta cu adevărat pentru că hârtia are o căldură naturală, este palpabilă şi moale. Chiar dacă te vei tăia în ea, chiar dacă se va înroşi numai şi numai din vina ta, este moale şi emană un miros dulceag, amuzant chiar, ce îţi trezeşte diverse nebunii sub piele. Eh, atunci îţi zboară mintea înapoi la negustorul de suflete.
Ca idee, ţin să amintesc că mi-a oferit nişte căpşuni când afară, până şi Cerul era îngheţat şi plângea de durere. Ce comic! Tipul de Sus plângea de frig, nu ştia ce să mai facă pentru ca Edenul său să fie la fel de perfect (ja, ştiu că nu există termen de comparaţie aici) cum spune Biblia, iar eu eram foarte mulţumită alături de domnul care îmi vindea căpşuni iarna. Am fost foarte uimită, poate chiar şocată când am aflat că mâine îşi începe cea de-a doua viaţă.
Nu mă aşteptam la acest fapt. Mi se părea o nebunie. Cum să-ţi începi următoarea zi cea de-a doua viaţă şi să fii atât de de calm. L-am întrebat cu părere de rău, cu ce ocazie este atât de sigur că-şi va schimba viaţa tocmai mâine. A evitat întrebarea mea, dar a dat răspunsuri la altele mult mai potrivite. Mi-a spus:
- Fiecare om are trei vieţi. Prima şi a treia sunt cunoscute şi găsite de toţi. Prima eşti tu, cu copilăria ta, cu adolescenţa ta, maturizarea bruscă de la 25 de ani şi îmbătrânirea care te va costa toată prima viaţă. A treia este moartea, momentul în care tu dispari, dar în care dispare şi mătuşa ta şi dispar şi prietenii tăi. Pleacă din această lume atât câinele tău, cât şi profesorul de fizică cel genial. Koch îţi face cu mâna dintr-un tren de-al lui de jucărie din copilăria-i aiurită. Iubirile tale fug, se refugiază în Neant, în ambele tale euri. Da, draga mea, acesta este un adevăr. Eurile unui om sunt Neantul acestuia. Câte euri are un om? Câte ai tu?
- Unul?
- Niciodată!
Întotdeauna două, iar uneori şi al treilea. Al treilea, iubito, îţi va deschide drumul către cea de-a doua viaţă, cea în care trec eu de mâine: adevărul gol-goluţ, pictura senilă a unui Bucureşti ros de cărnuri mutante, moartea celorlalţi şi supravieţuirea mea, viaţa pe care nimeni nu o are şi nici nu o va avea, dar la care va ajunge în cele din urmă un om... unul care vindea căpşuni, care era negustor de suflete. Iubito... Eu plec de mâine într-un adevăr ce va copleşi nu numai Cerul, Universul sau Neantul. Te va copleşi pe tine, va duce în repetate metamorfoze stoechiometrice iubirile pierdute ale lui Dumnezeu şi va rade cu o lamă ascuţită eurile mele trimise deja în a treia viaţă... Un alfa şi un omega... Un arpegiu de note ascultat la un bass care mâine va fi învăţat să numere.
Când te-ai considera un Prometeu divin dacă nu în cea de-a doua viaţă? În prima? În a treia?
