Am fost la tara... Mie imi place la tara. E liniste, am o gradina cu multe flori si una cu fazani, pauni, porumbei si alte animale si o livada... si un foisor. Sunt doua case. Casa mea si a parintilor mei si casa bunicilor [unde se afla curtea cu fazani si pauni si celelalte animale]. Stau mai mult la casa parintilor. E mai placut. Mai multa liniste. Dar, nu are acelasi miros naiv al copilariei mele ca cel de la casa bunicilor. Acolo se afla gradina mea cu flori si nuci si copaci cu flori de soc si cea cu zarzarul si via... Imi amintesc cum ma jucam in zarzarul ala. Si cum miroseam florile si faceam din cojile de la pepenele galben fete zambitoare si le puneam in gradina. Si cum am gasit la casa parintilor intr-o punga 2 catei pe care i-am luat la casa bunicilor si aveam grija de ei. Mai era o fata in acea casa. Sorina. Ea luase un catel si eu unul. Ea avea baiatul care, imi amintesc si acum, era negru cu o pata alba pe cap, iar eu fata... care era neagra toata. Ii pusesem numele "Lisa"... Seara, stateam in iarba verde si deasa si ma uitam la stele. De obicei eram imbracata pe deasupra intr-o bluza de trening a tatalui meu. Ma simteam atat de bine in ea. Ma simteam intr-un fel protejata. Ma uitam la stele pe cerul curat, senin si ma gandeam "De ce lumea zice ca s-a stins o stea cand cineva nu mai este printre noi? Asta inseamna ca eu sunt o stea? In cerul asta mare exist si eu? Dar, sub forma unei stele. Ce frumos! Inseamna ca sunt stralucitoare si alba. Ba nu! Eu vreau sa fiu colorata. Sa fiu o stea colora. Dar... nu am cum sa fiu o stea. Poate doar sa am una... Si stelele nu se sting cand mori. Ele doar nu mai lumineaza puternic pt ca posesorul ei nu mai poate sa ii zambeasca si aceasta nu mai poate sa straluceasca mult de tot. Dar nu se stinge. Si stelele simbolizeaza frumusetea, iubirea si ce sunt eu... un copil. Ce bine ma simt... Acum stiu si eu ca am o stea colora." Si zambeam... Doamne, ce fericire naiva si atat de frumoasa. De atunci aveam o imaginatie usor irationala. "Mereu in visare." Cand ma gandesc ca am promis sa raman un copil fericit care sa nu se opreasca din visare... Imi vine sa plang... Pentru ca acum nu mai sunt la fel de fericita si naiva si nu mai sunt in lumea mea... decat cateodata... Acum am alte probleme, alte treburi, alte idei... Nu mai am ce discuta cu copilaria mea inocenta. Dar o sa scriu despre ea. Nu mai sunt acel copil fericit si naiv decat cand ma simt in pielea mea... rar... dar, poate daca am scris ce am scris o sa fiu mereu... un copil. O sa fiu eu. Si o sa fiu atat de fericita si o sa rad si o sa zambesc. Si... mi-e dor de tine... Copil inocent si naiv si fericit, unde esti?
