De curând, la ora de germană am făcut ceva de Franz Kafka şi anume Kleine Fabel (=Mica fabulă).
Este vorba despre un şoarece care se plânge iniţial de cât de lung este drumul până la scorbură sau ce o fi aia. Aleargă, iar la un moment dat pereţii încep să se adune şi să se apropie între ei. Şoricelul fuge, dar la un moment dat o pisică care este cocoţată pe un scaun îi zice: Ai greşit direcţia. Apoi îl mănâncă.
Koch ne-a explicat faptul că acel şoricel este omul, că dacă încă ne este teamă sau frică suntem la stadiul de copil şi că pereţii care se apropie tot mai mult sunt principiile noastre. Iar pisica este soarta. Îmi dau seama că săracul Koch ne întreabă mereu de ce îi spune pisica şoarecelui la sfârşit "Ai greşit direcţia, uncheşule!" şi de ce apoi îl mănâncă. De ce nu îl mănâncă direct? Îmi dau seama că săracul Koch începe să realizeze că nu are cu cine vorbi. Nu cu noi.
Am făcut o paralelă între Tom şi Jerry şi Kleine Fabel, între Shakira şi Kleine Fabel şi hehe, am realizat singuri, ajutaţi de Koch, dierenţele. În Tom şi Jerry, şoarecele şi pisica sunt la acelaşi nivel, însă în Kleine Fabel şoarecele nu vede pisica.
Iar Shakira este un fenomen. Christina Aguilera (sau cum se scrie) câştigă 1% din tot ce produce, pe când Shakira 40%. Wow. Ştiaţi asta? Eu am aflat de la Koch. Shakira scoate bani, Kleine Fabel nu prea. Dar Kleine Fabel îţi dă o lecţie despre viaţă, Shakira este ceva trecător.
Koch este genial oricum ai lua-o.
Este genial şi pentru simplul fapt că este profesor de germană. Restul nu se mai pune, ar fi prea mult de spus despre el.
Eu am realizat că oamenii se sting. Iniţial ei sunt nişte materii pline de euforii şi dezamăgiri. Fiecare dintre noi a făcut pe cineva fericit şi a dezamăgit 2 persoane. Asta este firea omului după mine. Sunt câţiva care reuşesc să facă mai mulţi oameni fericiţi şi alţii care nu dezamăgesc pe nimeni. Sunt şi oameni care nu fac nimic. Ei sunt mai reci, dar fericiţi cu ei.
Eu am realizat astfel că oamenii se sting. În locul lor apar un fel de nonculori care sparg auzul şi mirosul. Pur şi simplu, după un anumit nivel şi timp, omul se descompune. Nu mai este aprins. Cade toată căldura de pe el şi se trezeşte ceva neobişnuit, ceva care te face să te simţi oribil.
Oh, pur şi simplu se schimbă, năpârleşte.
Apare altul.
Se stinge fiinţa lui şi ajunge să se nască alta.
Dacă tu ai năpârli, ai ajunge un om minunat sau ai distruge tot ce ai făcut până acum?
Koch sau Ohara, nu mai sunt sigură care dintre ei, a zis că apogeul nostru este la 15-16-17 ani. Că după aceea vom realiza dacă mergem în jos sau dacă ne vom ridica deasupra celorlalţi.
Unii oameni se sting după 15 ani aşa cum am observat eu.
Alţii realizează că viaţa nu se rezumă la ce ştiau ei şi vor să ştie mai multe.
Alţii vor să facă mai mult, alţii se duc afară din Universul Gândirii şi se sting într-o moarte falsă, ca cea provocată de otrava Julietei dată de Lorenzo (dovadă că am citit Romeo şi Julieta).
Eu nu m-am stins, dar câţiva din cei pe care îi cunosc, da.
Felicitări Iorei, lui Purice şi lui Stoica pentru concursul de dezbateri de ieri.
Mda, păi... îmi voi continua tema la mate... imensa temă la mate. Ah, şi avem şi fizică azi !
Ura. O pagină de probleme din lentile subţiri şi nişte probleme din manual. Hei, dar îmi place aici, chiar îmi place, e tare ok.
