Am aflat azi-dimineaţă de la un negustor de suflete că este mult mai bine să scrii pe hârtie decât la calculator. Cred asta cu adevărat pentru că hârtia are o căldură naturală, este palpabilă şi moale. Chiar dacă te vei tăia în ea, chiar dacă se va înroşi numai şi numai din vina ta, este moale şi emană un miros dulceag, amuzant chiar, ce îţi trezeşte diverse nebunii sub piele. Eh, atunci îţi zboară mintea înapoi la negustorul de suflete.
Ca idee, ţin să amintesc că mi-a oferit nişte căpşuni când afară, până şi Cerul era îngheţat şi plângea de durere. Ce comic! Tipul de Sus plângea de frig, nu ştia ce să mai facă pentru ca Edenul său să fie la fel de perfect (ja, ştiu că nu există termen de comparaţie aici) cum spune Biblia, iar eu eram foarte mulţumită alături de domnul care îmi vindea căpşuni iarna. Am fost foarte uimită, poate chiar şocată când am aflat că mâine îşi începe cea de-a doua viaţă.
Nu mă aşteptam la acest fapt. Mi se părea o nebunie. Cum să-ţi începi următoarea zi cea de-a doua viaţă şi să fii atât de de calm. L-am întrebat cu părere de rău, cu ce ocazie este atât de sigur că-şi va schimba viaţa tocmai mâine. A evitat întrebarea mea, dar a dat răspunsuri la altele mult mai potrivite. Mi-a spus:
- Fiecare om are trei vieţi. Prima şi a treia sunt cunoscute şi găsite de toţi. Prima eşti tu, cu copilăria ta, cu adolescenţa ta, maturizarea bruscă de la 25 de ani şi îmbătrânirea care te va costa toată prima viaţă. A treia este moartea, momentul în care tu dispari, dar în care dispare şi mătuşa ta şi dispar şi prietenii tăi. Pleacă din această lume atât câinele tău, cât şi profesorul de fizică cel genial. Koch îţi face cu mâna dintr-un tren de-al lui de jucărie din copilăria-i aiurită. Iubirile tale fug, se refugiază în Neant, în ambele tale euri. Da, draga mea, acesta este un adevăr. Eurile unui om sunt Neantul acestuia. Câte euri are un om? Câte ai tu?
- Unul?
- Niciodată!
Întotdeauna două, iar uneori şi al treilea. Al treilea, iubito, îţi va deschide drumul către cea de-a doua viaţă, cea în care trec eu de mâine: adevărul gol-goluţ, pictura senilă a unui Bucureşti ros de cărnuri mutante, moartea celorlalţi şi supravieţuirea mea, viaţa pe care nimeni nu o are şi nici nu o va avea, dar la care va ajunge în cele din urmă un om... unul care vindea căpşuni, care era negustor de suflete. Iubito... Eu plec de mâine într-un adevăr ce va copleşi nu numai Cerul, Universul sau Neantul. Te va copleşi pe tine, va duce în repetate metamorfoze stoechiometrice iubirile pierdute ale lui Dumnezeu şi va rade cu o lamă ascuţită eurile mele trimise deja în a treia viaţă... Un alfa şi un omega... Un arpegiu de note ascultat la un bass care mâine va fi învăţat să numere.
Când te-ai considera un Prometeu divin dacă nu în cea de-a doua viaţă? În prima? În a treia?
marți, decembrie 08, 2009
duminică, noiembrie 22, 2009
Râzând în zăpezi
Dacă dezamăgirea mea ar continua
Tavanul iernii s-ar prăbuşi pe mine.
M-ar inunda într-un frig crud,
iar un eu de-al meu ar muri.
Dacă ceramica rece a rumeguşului lor
De suflete
S-ar întrista când eu aş cădea în raze de tine,
s-ar întoarce în fiecare om
un altul.
Eu sunt răpită de un fluture mic
de gheaţă
Care mi se aşază pe un deget
Şi pe care îl voi asculta. Pentru că aşa mi-ai zis tu.
Şi îţi voi spune ce mi-a şoptit
la ureche.
Sunt luată de pe un plan al luminii
Sunt luată dintr-o lume de răni dure
şi pline de zăpadă.
Am ajuns într-o rază neutră
care doreşte un eu introvertit,
dar care primeşte o lalea albastră.
Cine sunt eu?
Ce a rămas dintr-o zăpadă?
Frigul fluturelui m-a strivit, m-a trimis departe
Într-o viaţă plină de ramuri grele
Goale pe dinăuntru
şi arse
în lumină.
Ce faci aici?
Fugi în Cer!
* Pink Floyd - Don't Leave Me Now *
luni, noiembrie 02, 2009
Kleine Fabel a Lizei ?!
De curând, la ora de germană am făcut ceva de Franz Kafka şi anume Kleine Fabel (=Mica fabulă).
Este vorba despre un şoarece care se plânge iniţial de cât de lung este drumul până la scorbură sau ce o fi aia. Aleargă, iar la un moment dat pereţii încep să se adune şi să se apropie între ei. Şoricelul fuge, dar la un moment dat o pisică care este cocoţată pe un scaun îi zice: Ai greşit direcţia. Apoi îl mănâncă.
Koch ne-a explicat faptul că acel şoricel este omul, că dacă încă ne este teamă sau frică suntem la stadiul de copil şi că pereţii care se apropie tot mai mult sunt principiile noastre. Iar pisica este soarta. Îmi dau seama că săracul Koch ne întreabă mereu de ce îi spune pisica şoarecelui la sfârşit "Ai greşit direcţia, uncheşule!" şi de ce apoi îl mănâncă. De ce nu îl mănâncă direct? Îmi dau seama că săracul Koch începe să realizeze că nu are cu cine vorbi. Nu cu noi.
Am făcut o paralelă între Tom şi Jerry şi Kleine Fabel, între Shakira şi Kleine Fabel şi hehe, am realizat singuri, ajutaţi de Koch, dierenţele. În Tom şi Jerry, şoarecele şi pisica sunt la acelaşi nivel, însă în Kleine Fabel şoarecele nu vede pisica.
Iar Shakira este un fenomen. Christina Aguilera (sau cum se scrie) câştigă 1% din tot ce produce, pe când Shakira 40%. Wow. Ştiaţi asta? Eu am aflat de la Koch. Shakira scoate bani, Kleine Fabel nu prea. Dar Kleine Fabel îţi dă o lecţie despre viaţă, Shakira este ceva trecător.
Koch este genial oricum ai lua-o.
Este genial şi pentru simplul fapt că este profesor de germană. Restul nu se mai pune, ar fi prea mult de spus despre el.
Eu am realizat că oamenii se sting. Iniţial ei sunt nişte materii pline de euforii şi dezamăgiri. Fiecare dintre noi a făcut pe cineva fericit şi a dezamăgit 2 persoane. Asta este firea omului după mine. Sunt câţiva care reuşesc să facă mai mulţi oameni fericiţi şi alţii care nu dezamăgesc pe nimeni. Sunt şi oameni care nu fac nimic. Ei sunt mai reci, dar fericiţi cu ei.
Eu am realizat astfel că oamenii se sting. În locul lor apar un fel de nonculori care sparg auzul şi mirosul. Pur şi simplu, după un anumit nivel şi timp, omul se descompune. Nu mai este aprins. Cade toată căldura de pe el şi se trezeşte ceva neobişnuit, ceva care te face să te simţi oribil.
Oh, pur şi simplu se schimbă, năpârleşte.
Apare altul.
Se stinge fiinţa lui şi ajunge să se nască alta.
Dacă tu ai năpârli, ai ajunge un om minunat sau ai distruge tot ce ai făcut până acum?
Koch sau Ohara, nu mai sunt sigură care dintre ei, a zis că apogeul nostru este la 15-16-17 ani. Că după aceea vom realiza dacă mergem în jos sau dacă ne vom ridica deasupra celorlalţi.
Unii oameni se sting după 15 ani aşa cum am observat eu.
Alţii realizează că viaţa nu se rezumă la ce ştiau ei şi vor să ştie mai multe.
Alţii vor să facă mai mult, alţii se duc afară din Universul Gândirii şi se sting într-o moarte falsă, ca cea provocată de otrava Julietei dată de Lorenzo (dovadă că am citit Romeo şi Julieta).
Eu nu m-am stins, dar câţiva din cei pe care îi cunosc, da.
Felicitări Iorei, lui Purice şi lui Stoica pentru concursul de dezbateri de ieri.
Mda, păi... îmi voi continua tema la mate... imensa temă la mate. Ah, şi avem şi fizică azi !
Ura. O pagină de probleme din lentile subţiri şi nişte probleme din manual. Hei, dar îmi place aici, chiar îmi place, e tare ok.
vineri, octombrie 23, 2009
Lipsind de la gara
Daca as merge cu trenul spre Arcadia poate ca m-as trezi in acelasi compartiment cu Van Gogh. I-as spune ca imi place Impresionismul si ca il admir. L-as intreba de ce crede el ca a murit, avand in vedere ca acum a crescut si putea sa-si priveasca moartea singur, uitandu-se la filmuletul ala pe care unii cred ca il vor vedea dupa ce trec in cealalta parte (filmuletul cu ce ai facut toata viata ta).
Mi-ar raspunde ceva, orice, poate la nimereala sau poate ca ar fi chiar adevarul.
Apoi ar intra in compartiment un bucatar. Eu si Van Gogh am ramane masca. Bucatarul sa spunem ca ...
Dar asta s-a intamplat!
Am fost in trenul spre Arcadia. Am fost cu Van Gogh in compartiment. L-am intrebat ce am avut sa il intreb si mi-a raspuns sincer. Nu va voi spune raspunsul, mi-a zis sa-l tin secret. Bucatarul insa cand a intrat avea o oala mare in maini in care puteai sa vezi o supa de jeleuri in forma de ursuleti verzi, rosi si albastri. Ne-a intrebat daca vrem, iar noi i-am spus ca vom incerca mai incolo.
Stiai ca Van Gogh este alergic la fructe de padure? Ei bine, ursuletii albastri erau de fructe de padure!
Eu am adormit, iar pictorul meu preferat isi arata siesi frumusetea gandirii pe o foaie de hartie groasa. Daca te uitai la blocul lui, ramaneai mut si surd si invizibil , dar nu ramaneai orb. Ramaneai orb numai daca nu intelegeai.
Mi-ar raspunde ceva, orice, poate la nimereala sau poate ca ar fi chiar adevarul.
Apoi ar intra in compartiment un bucatar. Eu si Van Gogh am ramane masca. Bucatarul sa spunem ca ...
Dar asta s-a intamplat!
Am fost in trenul spre Arcadia. Am fost cu Van Gogh in compartiment. L-am intrebat ce am avut sa il intreb si mi-a raspuns sincer. Nu va voi spune raspunsul, mi-a zis sa-l tin secret. Bucatarul insa cand a intrat avea o oala mare in maini in care puteai sa vezi o supa de jeleuri in forma de ursuleti verzi, rosi si albastri. Ne-a intrebat daca vrem, iar noi i-am spus ca vom incerca mai incolo.
Stiai ca Van Gogh este alergic la fructe de padure? Ei bine, ursuletii albastri erau de fructe de padure!
Eu am adormit, iar pictorul meu preferat isi arata siesi frumusetea gandirii pe o foaie de hartie groasa. Daca te uitai la blocul lui, ramaneai mut si surd si invizibil , dar nu ramaneai orb. Ramaneai orb numai daca nu intelegeai.
Iar bucatarul a orbit, a ramas surd, mut si a disparut.
Cineva in compartiment striga disperat ca vrea sa ne ofere mie si lui Van Gogh supa de ursuleti, dar cinevaul plecase demult, lasand in urma doar vocea grea care incerca sa para a unui om viu.
Timpul s-a scurs cu o repeziciune uimitoare, iar eu am vorbit cu acest artist despre orice. De la cum plange o broscuta cand afara soarele omoara tot ce atinge pana la H2O.
A urmat ca alte personaje tot mai neobisnuite sa intre in compartimentul nostru.
O doamna avocat cu un ciobanesc mioritic, un ceasornicar cunoscut, un preot serios ud leoarca cu o umbrela rosie uscata. O fata desculta.
Doamna, ceasornicarul si preotul au surzit, au ramas muti, orbi si au disparut. Dar ciobanescul si fata erau inca acolo, ne vedeau pe noi, vedeau viata din mainile celui de langa mine, vorbeau si intelegeau.
Atunci mi-am dat seama ca intr-un astfel de caine si intr-o astfel de fata exista mai multa intelegere decat in orice avocat, om cunoscut sau orice altcineva care cica ar crede in Dumnezeu cu toata fiinta sa.
Cand am coborat din tren, eu si Van Gogh am luat-o in alta directie, lasand in urma fetita si ciobanescul. Nu stiu cum, dar dupa ce au coborat din tren, au descoperit pe o banca un cazan cu supa doar de ursuleti albastri.
Am avut impresia ca l-am vazut pe bucatar intr-o gaurica a sinelor pe care calca trenul care ma adusese in Arcadia. Dar eu nu sunt sigura ca s-a si intamplat asta.
Iar Van Gogh mi-a zis pe un ton foarte plat (pentru prima oara avea un astfel de ton) : Bucatarul acela a fost mai demult fericirea si distrugerea cuiva. A adus-o in lumea asta si apoi a fugit de Lume.
Eu: Despre cineva vorbesti?
Si m-a lasat fara cuvinte pentru ca si cuvintele lui murisera.
Disparuse si el, ramasese mut si poate surd, dar nu cred ca orbise.
Dupa care am disparut si eu, ramanand surda si oarba intr-o neagra tacere. Dar cu toate acestea fata de bucatar, de doamna avocat, de ceasornicar si de preot, eu intelegeam. In acel moment, eu intelegeam mai multe lucruri decat ei si decat multi altii.
Timpul s-a scurs cu o repeziciune uimitoare, iar eu am vorbit cu acest artist despre orice. De la cum plange o broscuta cand afara soarele omoara tot ce atinge pana la H2O.
A urmat ca alte personaje tot mai neobisnuite sa intre in compartimentul nostru.
O doamna avocat cu un ciobanesc mioritic, un ceasornicar cunoscut, un preot serios ud leoarca cu o umbrela rosie uscata. O fata desculta.
Doamna, ceasornicarul si preotul au surzit, au ramas muti, orbi si au disparut. Dar ciobanescul si fata erau inca acolo, ne vedeau pe noi, vedeau viata din mainile celui de langa mine, vorbeau si intelegeau.
Atunci mi-am dat seama ca intr-un astfel de caine si intr-o astfel de fata exista mai multa intelegere decat in orice avocat, om cunoscut sau orice altcineva care cica ar crede in Dumnezeu cu toata fiinta sa.
Cand am coborat din tren, eu si Van Gogh am luat-o in alta directie, lasand in urma fetita si ciobanescul. Nu stiu cum, dar dupa ce au coborat din tren, au descoperit pe o banca un cazan cu supa doar de ursuleti albastri.
Am avut impresia ca l-am vazut pe bucatar intr-o gaurica a sinelor pe care calca trenul care ma adusese in Arcadia. Dar eu nu sunt sigura ca s-a si intamplat asta.
Iar Van Gogh mi-a zis pe un ton foarte plat (pentru prima oara avea un astfel de ton) : Bucatarul acela a fost mai demult fericirea si distrugerea cuiva. A adus-o in lumea asta si apoi a fugit de Lume.
Eu: Despre cineva vorbesti?
Si m-a lasat fara cuvinte pentru ca si cuvintele lui murisera.
Disparuse si el, ramasese mut si poate surd, dar nu cred ca orbise.
Dupa care am disparut si eu, ramanand surda si oarba intr-o neagra tacere. Dar cu toate acestea fata de bucatar, de doamna avocat, de ceasornicar si de preot, eu intelegeam. In acel moment, eu intelegeam mai multe lucruri decat ei si decat multi altii.
Asa ca usor, usor am inteles ca Arcadia i-a dat lui Van Gogh timpul meu pe degeaba sau in schimbul unui rumegus viu.
Unui rumegus viu, de suflete, adica Lumii.
[Poza este de acum 1 an si ceva, nu m-am tuns.]
O melodie minunata pentru voi :D :
Columb - Alternosfera
[ N-am obosit sa tot caut inaltul
Am spus ca nu-mi place, mi-am spus ca vreau altul
Dar unde n-am fost
In goana nevoiei
Cer mult mi-am gasit, fara de sarmele ploii
Peisaj vertical
Gradini orizontale
Incoltite in ploi torentiale
Am ochii de plumb
Am ochii de plumb
Ma cheama Columb
Eu m-am trezit nascut
In colivie
Cu ochi reci si tristi, de mic am amnezie
Orasul imi canta
Imi suiera-n minte
Am degete strambe infipte in minte
Oare imi pare
Am degete strambe infipte in minte
Oare imi pare
Ca eu merg pe mare
Ca vantul din nord arunca valul ce sare
Priveste-ma lung
Am ochii de plumb
Eu sunt Columb ]
Ca vantul din nord arunca valul ce sare
Priveste-ma lung
Am ochii de plumb
Eu sunt Columb ]
duminică, octombrie 18, 2009
Fugind de zombie si vrand sa fac ceva
Ce s-ar intampla daca niciunui om nu i-ar fi teama de moarte?
Ce s-ar intampla daca toate fiintele de pe Pamant ar trai fara aceasta frica ce se gaseste in cele mai adanci parti ale corpului lor sau poate in cele mai deschise?
Acest lucru nu ar fi posibil decat in doua conditii.
Una dintre aceste conditii ar fi ca oamenii sa realizeze ca oricum mor si ca nu au de ales. Nu ei sunt cei care aleg pentru viata lor tot timpul. Se mai intampla si accidente, mai intervin si boli. Nu are toata lumea viata pe care si-o doreste. Acest lucru este trist si dezamagitor nu numai pentru cei in cauza, ci si pentru toti ceilalti. Cand ma gandesc ca in acest moment un copil se lupta cu SIDA sau cancer, mi se frange inima in sute de bucatele fumurii. Suna ca un cliseu, recunosc, dar nu am cum sa explic altfel ceea ce simt. Stiu si ca nu este normal sa ma gandesc la asa ceva la varsta asta, dar m-am gandit.
Nu e bine.
Insa daca oamenii ar realiza ca oricum mor, nu i-ar ajuta cu nimic. Toti vor sa traiasca mai mult. Asa ca si-ar dori sa traiasca, sa traiasca. Ar vrea la un moment dat, sa fie cat de vii pot ei.
Legat ce asta, intrand prea brusc intr-o alta idee oarecum foarte asemantoare cu cea precedenta, inainte de a incepe propriu-zis "Autoportret intr-o oglinda sparta" este scris la inceput un citat. Nu, nu este scris de Octavian Paler. Spune asa: "Exista o singura placere, aceea de a fi viu, tot restul e mizerie". Toti oamenii isi doresc sa fie vii, sa traiasca mai mult. Are fiecare motivele lui, eu nu le stiu. Insa asa se trezeste frica de moarte. Un alt gen de teama, este ceva mai indirect. Mie de exemplu nu imi este teama de faptul ca dupa moarte merg in Rai sau in Iad sau ca nu va fi nimic dupa aceea si ca voi cadea in Neant. Voi innebuni si apoi nu va mai fi nimic. De fapt, daca nu mai este nimic in jurul meu, as innebuni chiar foarte repede asa ca si spiritul meu ar inceta sa exista destul de repede. Ceea ce mie imi convine. Daca nu traiesti aici, pe Pamant, ce faci acolo sus sau acolo jos sau nicaieri? Nu imi este teama de acest lucru, nici de faptul ca moartea este pentru totdeauna. Nu mi-e teama nici ca ar plange multa lume dupa mine. Nu cred ca vor plange multi, voi avea eu grija ca acest lucru sa nu se intample. Iar cei care vor plange, ma vor uita in curand. Nu de tot. Isi vor aminti de mine insa nu cu durere, ci poate chiar cu fericire, la o masa de Revelion, spunand o intamplare in care eram implicata si eu. Dar mie imi este teama de faptul ca voi muri fara sa realizez nimic. Ca voi muri fara sa fac ceva. Sa fac ceva nu numai pentru mine, ci si pentru ceilalti. Daca cititi "De veghe in lacul de secara" o sa remarcati ceva mai frumos si mai profund decat orice carte de poezii (nici chiar orice carte de poezii, dar majoritatea lor) pentru ca iti arata ceva ce poeziile nu iti arata. Am citit cartea aceasta in clasa a sasea. N-am inteles nimic din ea si vreau sa ma apuc in curand sa o recitesc. Insa mi-a ramas ceva in minte din cartea aia, ceva care mi s-a parut absolut minunat, chiar incredibil ca cineva intr-o astfel de carte putu sa scrie ceva atat de real. Personajul principal era un copil care spunea ca atunci cand se jucau intr-un lan de secara, copiii cadeau mereu intr-o groapa, iar el statea mereu in groapa aceea si avea grija sa nu cada nici un altul in ea. Si spunea ca toti cei din jurul lui cu care vorbise vroiau sa se faca medici, ingineri, judecatori, poate chiar sa intre in politica, dar ca el era fericit avand grija sa nu cada niciunul dintre acei copii in groapa. El asta vroia sa ramana si sa devina cand va fii mare. Mi s-a parut de o inocenta si de o realitate uimitoare. Tipul care a scris cartea si s-a gandit sa scrie asa ceva pe hartia aceea a fost foarte inspirat cred, pentru ca a vrut sa spuna ca uneori nu conteaza daca ajungi muncitor la coltul strazii sau frizer sau avocat si ca de multe ori un act moral pe care tu il faci, iti poate oferi satisfactii mult mai mari.
Asa ca eu vreau sa am multe astfel de satisfactii inainte de a muri. Astfel devine o teama indirecta in fata mortii. Pentru ca nu sunt sigura daca voi putea realiza ceva la fel de frumos ca personajul acesta. Eu sunt in realitate, el intr-o carte. Dar de multe ori se poate intampla si in realitate ceea ce este intr-o carte. Nu-i asa ca ar fi frumos? Nu-i asa ca ar fi frumos ca toti oamenii sa vrea acest lucru? Eu cred ca ar fi fantastic, minunat, incredibil! Nu doar frumos.
A doua conditie pentru ca oamenii sa nu se teama de moarte este ca ei sa creada ca aceasta nu exista. Dar astfel se va ajunge la o lume a haosului. Oamenilor nu le-ar mai pasa, nu ar mai vrea sa realizeze nimic, nu ar mai vrea sa faca ceva maret, nu ar mai scrie, canta, picta, desena, crea nimic. Nu s-ar ma descoperi nimic, nici atomul, nici formula lui Pitagora, nici gravitatia. Toti oamenii ar fi altceva decat oameni. Toti oamenii ar uita ca trebuie sa faca ceva in viata. Tuturor li s-ar parea ceva normal tot ce s-ar intampla, s-ar crede nemuritori. Ar uita sa creeze din viata, din ei si din viata de langa ei.
Eu mai bine prefer sa am o frica teribila de moarte decat sa ma transform intr-un astfel de zombie.
Ce s-ar intampla daca niciunui om nu i-ar fi teama de moarte? Iata o intrebare la care chiar nu stiu cum sa raspund. Si nu cred ca stie cineva concret. Tu stii?
Insa daca oamenii ar realiza ca oricum mor, nu i-ar ajuta cu nimic. Toti vor sa traiasca mai mult. Asa ca si-ar dori sa traiasca, sa traiasca. Ar vrea la un moment dat, sa fie cat de vii pot ei.
Legat ce asta, intrand prea brusc intr-o alta idee oarecum foarte asemantoare cu cea precedenta, inainte de a incepe propriu-zis "Autoportret intr-o oglinda sparta" este scris la inceput un citat. Nu, nu este scris de Octavian Paler. Spune asa: "Exista o singura placere, aceea de a fi viu, tot restul e mizerie". Toti oamenii isi doresc sa fie vii, sa traiasca mai mult. Are fiecare motivele lui, eu nu le stiu. Insa asa se trezeste frica de moarte. Un alt gen de teama, este ceva mai indirect. Mie de exemplu nu imi este teama de faptul ca dupa moarte merg in Rai sau in Iad sau ca nu va fi nimic dupa aceea si ca voi cadea in Neant. Voi innebuni si apoi nu va mai fi nimic. De fapt, daca nu mai este nimic in jurul meu, as innebuni chiar foarte repede asa ca si spiritul meu ar inceta sa exista destul de repede. Ceea ce mie imi convine. Daca nu traiesti aici, pe Pamant, ce faci acolo sus sau acolo jos sau nicaieri? Nu imi este teama de acest lucru, nici de faptul ca moartea este pentru totdeauna. Nu mi-e teama nici ca ar plange multa lume dupa mine. Nu cred ca vor plange multi, voi avea eu grija ca acest lucru sa nu se intample. Iar cei care vor plange, ma vor uita in curand. Nu de tot. Isi vor aminti de mine insa nu cu durere, ci poate chiar cu fericire, la o masa de Revelion, spunand o intamplare in care eram implicata si eu. Dar mie imi este teama de faptul ca voi muri fara sa realizez nimic. Ca voi muri fara sa fac ceva. Sa fac ceva nu numai pentru mine, ci si pentru ceilalti. Daca cititi "De veghe in lacul de secara" o sa remarcati ceva mai frumos si mai profund decat orice carte de poezii (nici chiar orice carte de poezii, dar majoritatea lor) pentru ca iti arata ceva ce poeziile nu iti arata. Am citit cartea aceasta in clasa a sasea. N-am inteles nimic din ea si vreau sa ma apuc in curand sa o recitesc. Insa mi-a ramas ceva in minte din cartea aia, ceva care mi s-a parut absolut minunat, chiar incredibil ca cineva intr-o astfel de carte putu sa scrie ceva atat de real. Personajul principal era un copil care spunea ca atunci cand se jucau intr-un lan de secara, copiii cadeau mereu intr-o groapa, iar el statea mereu in groapa aceea si avea grija sa nu cada nici un altul in ea. Si spunea ca toti cei din jurul lui cu care vorbise vroiau sa se faca medici, ingineri, judecatori, poate chiar sa intre in politica, dar ca el era fericit avand grija sa nu cada niciunul dintre acei copii in groapa. El asta vroia sa ramana si sa devina cand va fii mare. Mi s-a parut de o inocenta si de o realitate uimitoare. Tipul care a scris cartea si s-a gandit sa scrie asa ceva pe hartia aceea a fost foarte inspirat cred, pentru ca a vrut sa spuna ca uneori nu conteaza daca ajungi muncitor la coltul strazii sau frizer sau avocat si ca de multe ori un act moral pe care tu il faci, iti poate oferi satisfactii mult mai mari.
Asa ca eu vreau sa am multe astfel de satisfactii inainte de a muri. Astfel devine o teama indirecta in fata mortii. Pentru ca nu sunt sigura daca voi putea realiza ceva la fel de frumos ca personajul acesta. Eu sunt in realitate, el intr-o carte. Dar de multe ori se poate intampla si in realitate ceea ce este intr-o carte. Nu-i asa ca ar fi frumos? Nu-i asa ca ar fi frumos ca toti oamenii sa vrea acest lucru? Eu cred ca ar fi fantastic, minunat, incredibil! Nu doar frumos.
A doua conditie pentru ca oamenii sa nu se teama de moarte este ca ei sa creada ca aceasta nu exista. Dar astfel se va ajunge la o lume a haosului. Oamenilor nu le-ar mai pasa, nu ar mai vrea sa realizeze nimic, nu ar mai vrea sa faca ceva maret, nu ar mai scrie, canta, picta, desena, crea nimic. Nu s-ar ma descoperi nimic, nici atomul, nici formula lui Pitagora, nici gravitatia. Toti oamenii ar fi altceva decat oameni. Toti oamenii ar uita ca trebuie sa faca ceva in viata. Tuturor li s-ar parea ceva normal tot ce s-ar intampla, s-ar crede nemuritori. Ar uita sa creeze din viata, din ei si din viata de langa ei.
Eu mai bine prefer sa am o frica teribila de moarte decat sa ma transform intr-un astfel de zombie.
Ce s-ar intampla daca niciunui om nu i-ar fi teama de moarte? Iata o intrebare la care chiar nu stiu cum sa raspund. Si nu cred ca stie cineva concret. Tu stii?
miercuri, august 26, 2009
Desteapta-te, romane ?!
Okay, deci imi este destul de greu sa scriu postul asta pentru ca NU am internet si sunt la tara. Nu asta este problema pentru ca nu sunt dependenta de internet, iar mie la tara imi place pentru ca ma relaxeaza (serios). Problema este ca nu pot intra pe Blogspot... Da. Deci eu acum scriu in... hmmm... OpenOffice. E oribil. Nu pot scrie la fel cum scriu pe Blog pentru ca nu suport sa scriu in casuta asta mult prea lata care nu are loc special pentru titlu si nu are casuta aia mica fix deasupra locului unde scriu pe care daca apas, pun o imagine in post. Nu sunt obisnuita, mai pe scurt. Si nu cred ca pot scrie la fel. In orice caz, voi incerca din rasputeri sa semene. De fapt, o sa incerc sa scriu normal. Desi, brrr, cand vad formatul asta imi vine sa o iau la sanatoasa.
“O fiinta umana suporta presiunea intregului univers. Ar trebui s-o apuce spaima si sa se sinucida. O superba nepasare se citeste insa in ochii oamenilor in fata dezastrelor si daca se intampla ca unul din ei sa-si piarda aceasta nepasare, tatal bate totusi cu energie singur cuiele in sicriul fiicei lui care s-a sinucis. Omul e facut sa domine universul si il si domina, chiar daca fizic este pentru moment complicat pentru el sa paraseasca planeta pe care s-a nascut. De altfel nici nu e prea clar de ce ar trebui sa faca acest lucru, cand cerul negru de catran de dincolo de atmosfera noastra nu promite nimic bun.
Si cu toate acestea oamenii nu sunt sanatosi la cap, sau in orice caz, asa cum ii domina in anumite epoci istorice microbii si virusurile, tot asa ii apuca pe unii din ei din cand in cand pe o anumita suprafata a globului ranchiuna nedomolita impotriva altor popoare, dorinta de razbunare pentru umiliri vechi, obsesia ca locul lor in lume nu e cel care li s-ar cuveni, sentimente si obsesii care la un moment dat devin paroxistice si pe care unul din ei, cel mai putin sanatos la cap,dar dotat cu insusiri, cum ar fi darul de a vorbi in fata multimilor si a le vraji prin verbul lor, unite cu dorinta de putere si dominatie, le amplifica monstruos si ii face pe toti complici ai tuturor evenimentelor care survin, chiar daca nu toti sunt de acord sa participe si nici nu participa la ele. Intr-o lume pasnica sminteala unei natiuni provoaca o furtuna in intreaga lume. Ideile, armele automate si motoarele au fost instrumente pe care Hitler a pus mana si si-a inarmat compatriotii sai sa cucereasca dominatia asupra lumii. Cu ideile a subminat state intregi, asupra carora trupele au navalit apoi fara sa traga un glont,cu armele automate si motoarele au invins pe cei care n-au fost fascinati de idei. Frumoase motoare! Admirabile avioane! La 15 august 1940 Goering, comandantul Luftwaffei, era atat de convins ca nimeni nu mai are altele la fel incat si pe el si pe Hitler ii apucase un fel de mila de Anglia, un soi de sincera parere de rau ca sunt siliti sa continue razboiul cand el s-ar putea termina asa de usor printr-o simpla capitulare. Iata Franta!A semnat documentul si gata,a incheiat socoteala.”
[ Delirul, Marin Preda ]
Si cu toate acestea oamenii nu sunt sanatosi la cap, sau in orice caz, asa cum ii domina in anumite epoci istorice microbii si virusurile, tot asa ii apuca pe unii din ei din cand in cand pe o anumita suprafata a globului ranchiuna nedomolita impotriva altor popoare, dorinta de razbunare pentru umiliri vechi, obsesia ca locul lor in lume nu e cel care li s-ar cuveni, sentimente si obsesii care la un moment dat devin paroxistice si pe care unul din ei, cel mai putin sanatos la cap,dar dotat cu insusiri, cum ar fi darul de a vorbi in fata multimilor si a le vraji prin verbul lor, unite cu dorinta de putere si dominatie, le amplifica monstruos si ii face pe toti complici ai tuturor evenimentelor care survin, chiar daca nu toti sunt de acord sa participe si nici nu participa la ele. Intr-o lume pasnica sminteala unei natiuni provoaca o furtuna in intreaga lume. Ideile, armele automate si motoarele au fost instrumente pe care Hitler a pus mana si si-a inarmat compatriotii sai sa cucereasca dominatia asupra lumii. Cu ideile a subminat state intregi, asupra carora trupele au navalit apoi fara sa traga un glont,cu armele automate si motoarele au invins pe cei care n-au fost fascinati de idei. Frumoase motoare! Admirabile avioane! La 15 august 1940 Goering, comandantul Luftwaffei, era atat de convins ca nimeni nu mai are altele la fel incat si pe el si pe Hitler ii apucase un fel de mila de Anglia, un soi de sincera parere de rau ca sunt siliti sa continue razboiul cand el s-ar putea termina asa de usor printr-o simpla capitulare. Iata Franta!A semnat documentul si gata,a incheiat socoteala.”
[ Delirul, Marin Preda ]
Ma gandeam la cat de obsedat era Hitler de a avea o tara pura. Si ma gandeam la cat de indignat era de evrei. N-am inteles niciodata sentimentul asta de ura care se adreseaza evreilor. Am inteles ca nu e cel mai de treaba popor din lume si ca sunt cam foarte rai, dar sunt tot oameni, da-i in colo. Trebuie sa traiasca si ei, da-i naibii. Nu cunosc prea multe despre ei si nici nu vreau. Poate ca daca as cunoaste, as avea si eu un reflex d-asta asa involuntar cu un cot dat in gura celui de langa mine, la auzul cuvantului “evreu”. Si NU VREAU asa ceva!
In orice caz... Am deviat de la subiect. Ideea era ca intr-un fel il admir pe Hitler. El a vrut doar ca Germania sa fie mareata. OK! Sa vrei sa ocupi toata Europa e cam exagerat, dar ce? Era smintit omul. E de admirat faptul ca l-a interesat soarta Germaniei si ca era chiar devotat tarii sale. La fel de devotat cum a fost si Antonescu Romaniei [Ok, nu ma refer atat de obsedat ca Hitler, Antonescu a fost doar un mare erou national].
Si stiti, cand ma gandesc cum erau oamenii acum o suta sau doua sute de ani si cand ii vad cum sunt acum, parca vine Robert Plant si imi baga un bat de tobe in inima.
Cred ca pentru varsta mea, am un spirit patriotic mult prea dezvoltat. Adica sincer, chiar imi pasa de tara asta, Romania... Stiu ca este ciudat si ca nu ma veti crede in toate mintile, dar ce conteaza? Asta e opinia mea personala.
In orice caz... Am deviat de la subiect. Ideea era ca intr-un fel il admir pe Hitler. El a vrut doar ca Germania sa fie mareata. OK! Sa vrei sa ocupi toata Europa e cam exagerat, dar ce? Era smintit omul. E de admirat faptul ca l-a interesat soarta Germaniei si ca era chiar devotat tarii sale. La fel de devotat cum a fost si Antonescu Romaniei [Ok, nu ma refer atat de obsedat ca Hitler, Antonescu a fost doar un mare erou national].
Si stiti, cand ma gandesc cum erau oamenii acum o suta sau doua sute de ani si cand ii vad cum sunt acum, parca vine Robert Plant si imi baga un bat de tobe in inima.
Cred ca pentru varsta mea, am un spirit patriotic mult prea dezvoltat. Adica sincer, chiar imi pasa de tara asta, Romania... Stiu ca este ciudat si ca nu ma veti crede in toate mintile, dar ce conteaza? Asta e opinia mea personala.
Adica Doamne, ce au facut aia 40% de romani care isi vad de treaba lor? Ce au facut ei de merita asta? Doamne, uita-te si tu ce presedinte avem. Si uite, avem cocalari! Si ce naibii? Manele? Frate, zau asa. MANELE? Adica alte tari nici nu stiu ce-i aia. Si cum naiba, ma? Ma uitam aseara la Badea ca n-aveam ce face si ramasese si el ca mata [= pisica] in calendar cand a vazut pe prima pagina a unui ziar: OMUL CARE A VAZUT CRIZA IN 3 TARI. WOOOW! Bai, Doamne si daca iti mai zic si ce tari, eu cred ca lesini. Adica fix aceste 3 tari NU AVEAU CUM sa fie in criza. Deci pregateste-te, ok? ROMANIA, STATELE UNITE ALE AMERICII, REPUBLICA MOLDOVA. OUMEGE ! Cineva sa imi arunce niste apa pe fata ca am lesinat! Bai, frate. BAI! Cred ca avem niste jurnalisti care o dau cam des din Fanta in Cola daca un ziar din Romania a ajuns sa puna asa ceva pe prima pagina. A, da. Si omul acela era oricum un necunoscut la fel ca mine sau ca cel care imi citesti acum postul. Unu' care cica e primul antrenor roman de fotbal american in America. Foarte bine, da' ala a plecat din Romania, vorba lu' Badea. Ce naiba, ma intereseaza pe mine?
Sau pe pagina a doua a altui ziar [evident ca prima pagina era cu Basescu si fratele lui, dragutu' ala cu traficul sau de arme; in fine, nu dezvolt asta acum ca fac zeii spume mai rau decat Whisky cand mananca pasta de dinti] scria ca homosexualul Nu-stiu-care l-a invitat acasa pe pedofilul travestit. Okay... WTF? CE E ASTA? Cum sa mai ramai intreg la minte dupa ce citesti asa ceva? CUM?
Ma rog, sunt mult mai multe, va dati seama... Dar stau asa si ma mai gandesc: Avem un presedinte foarte idiot, se fura la marea veselie, niciunui politician nu-i pasa sa puna tara pe picioare, doar sa-i fie lui bine, avem cocalari garla, inca exista multi oameni care asculta manele la telefon in metrou ca sa-si arate educatia facuta de B@BY B3B3...
Sau pe pagina a doua a altui ziar [evident ca prima pagina era cu Basescu si fratele lui, dragutu' ala cu traficul sau de arme; in fine, nu dezvolt asta acum ca fac zeii spume mai rau decat Whisky cand mananca pasta de dinti] scria ca homosexualul Nu-stiu-care l-a invitat acasa pe pedofilul travestit. Okay... WTF? CE E ASTA? Cum sa mai ramai intreg la minte dupa ce citesti asa ceva? CUM?
Ma rog, sunt mult mai multe, va dati seama... Dar stau asa si ma mai gandesc: Avem un presedinte foarte idiot, se fura la marea veselie, niciunui politician nu-i pasa sa puna tara pe picioare, doar sa-i fie lui bine, avem cocalari garla, inca exista multi oameni care asculta manele la telefon in metrou ca sa-si arate educatia facuta de B@BY B3B3...
Prostia e in floarea florilor, nesimtirea la fel, iar Dumnezeu nu are timp. Padurile noastre mor, la fel si oamenii buni. Fericirea se duce de rapa. Si dorinta. Si visul unui om. Si gandirea. Si totul. Si tara se duce de rapa.
Doamne... Romania se distruge in timp chiar atat de usor?
Doamne... Romania se distruge in timp chiar atat de usor?
Desteapta-te, romane.. din somnul cel de moarte... Sau fa ceva, dar nu adormi in prostia asta continua. Te rog... Ai vrea?
duminică, august 16, 2009
CISV CISV CISV !!! 2
Streets of London - Ralph McTell
Nu stiu de ce nu pot pune poze din CISV, dar voi pune mai incolo oricum. :)
CISV CISV CISV !!!
* Am incercat sa scriu postul asta de mult timp, dar pur si simplu n-am putut. Ori intervenea ceva, ori nu stiam cum sa incep, ori eram plecata.
Ascult ceva pe Vh1. Tocmai l-am vazut pe Thom de la Radiohead intr-o reclama. A, da. M-am chinuit, facand curat la mine in camera si acum vorbesc pe messenger cu cativa prieteni. Si cam pierd vremea. Si cam n-am ce face. Si si si si sunt numai prostii pe Vh1 si ma enerveaza astaaaa !!!
Si nu vreau astaaaaaaaaa ! Vreau sa ma intorc acolo unde eram toti prieteni si ne acceptam asa cum eram, indiferent de muzica, modul de a gandi, personalitate, indiferent de parerile diferite si de multe ori absolut opuse, indiferent de orice si de nimic. Vreau sa vina delegatia Americii sau a Italiei sau a Greciei sau a Columbiei si sa incerce sa ma scoale la 8 cand eu de fapt tot timpul ma sculam la 7:30 pentru ca nu puteam sa dorm mai mult, iar directoarea malefica si rea a campusului spunea ca nu trebuie sa ii deranjam pe ceilalti si ca sa nu mai iesim din camere dupa 12 am. Si noi eram suparati. Dar vreau din nou asta! Vreau sa vorbim din nou despre cat de mult vroiam sa fie ca in primele nopti cand mergeam la culcare la 3 si stateam pe terasa aceea asa de mare. Vreau sa aud cand incearca sa ma scoale delegatia celor din State, imnul Americii, dupa care sa alerg la FlagTime doar pt ca am stat prea mult in dus. Sa cantam unul dintre cele mai pacifiste cantece pe care le-am auzit vreodata. Si sa inceapa cineva cursul calcatului pe picior, iar eu sa dau mai departe tot ce mi se oferea, inclusiv pupatul celui din dreapta mea si stransul mainii. Vreau sa alerg dupa micul dejun pana la etajul 2 ca sa termin de curatat baia si ca CleaningTime sa mi se transforme in FreeTime si sa pierd vremea uitandu-ma la videoclipuri pe MTV cu americanii si columbienii. Vreau sa fac KIITOS dupa fiecare masa si sa ma grabesc sa nu pierd Activity 2 sau Activity 3. Vreau sa jucam Capture the Flag, chiar daca am pierdut atunci si vreau sa joc Kumcha cu Daniel [U.S.A.] si BANG! cu GianLuca [Italia]. Vreau sa rad din nou cand Miki si Pati ii puneau pe Daniel[Columbia] si Alejandro [Columbia] sa se duca la Sandra, spunandu-i: CE FACE PIZDA, SANDRA? Si vreau sa ma holbez cum canta Daniel [U.S.A.] la pian Clocks de la Coldplay si impreuna cu Valentina [Columbia] melodia aia pe care habar n-o am. Vreau sa mai aud o data cantecul ala de dragoste cu Sean [U.S.A.] pe care il canta Daniel [U.S.A.] la chitara. Si vreau sa castig din nou premiul pentru The Shyest. Si vreau sa ii dau din nou lui Dea [U.S.A.] cadouri care sa ii placa si sa primesc scrisori de la Monito-ul meu [care a fost Mikiii]. Vreau ca la ziua nationala a Columbiei sa mananc chestia aia dulce specifica lor si ca la seara nationala a celor din State sa vorbim despre diferente si asemanarile fiecarei tari. Vreau ca la OpenDay sa schimb un tricou cu Andrea [Italia] si sa ma rog de Daniel [U.S.A.] sa fac cu mine schimb ursuletul de plus. Vreau sa vad din nou scenetele tarilor, spunand care este principala problema a fiecareia si vreau sa ma mir ca si noi si Italia importam electricitate si ca, la fel ca cei din State, exportam cereale. Vreau sa ma gandesc cat de ironica e situatia atunci cand italienii spun ca principala lor problema este Berlusconi, iar ca a Americii cica ar fi faptul ca nu stiu sa investeasca. Vreau sa il ascult din nou pe Santiago [Leader-ul Columbiei] explicandu-ne ca in Columbia nu sunt chiar atat de liberi traficantii de droguri si ca nu mai este chiar asa de periculos sa traiesti la ei pentru ca presedintele lor este foarte genial. Vreau sa ii vad pe cei din State cu tricouri cu Obama si vreau sa cantam Father and Son sau Hey Jude sau Streets Of London la Lullabies. Si vreau sa ne vaitam toti ca IAR cantam Lemon Tree. Vreau sa ne tinem de maini toti si sa alergam prin cladire, incercand sa gasim indicii pentru a avea semnaturile celor din PlanningGroup-ul lui Pati. Vreau sa ma gandesc cu Maurizio [Italia] cum naibii sa rezolvam problema foametei pe glob si vreau sa ma benoclez la Miki cum bea paharul ala plin de inghetata, rosii, sare, carne, cartofi, SALIVA, orez, ciocolata, maioneza si tot ce mai pusesera americanii in pahar pentru 100 de euro. Vreau sa o ascult pe Pati cum ii vine sa o bata pe Vittoria [Italia] si vreau sa mananc Nirvana cu biscuiti in SnackTime. Si vreau sa joc Tomato si sa ma plang ca am multe vanatai pentru ca VICTOR [U.S.A.] m-a luat prea strans de picioare. Vreau ca Alejandro [Columbia], Logan [U.S.A.] si Santiago [Leader-ul Columbiei] sa ma treaca printre firele de paianjen, iar eu sa stau ca un bat, murind de teama ca poate ma scapa pe jos. Vreau sa alerg cu Alexa in ShoppingDay in toata Athena doar pentru a gasi H&M si vreau sa le explic celorlalti cum se joaca Poisonball. Vreau ca GianLuca sa arunce din nou balonul ala MARE cu apa in mine si ca dupa aia sa mai vine vreo 5 din alte parti. Si vreau ca dupa aia cei din PlanningGroup-ul meu sa varse toata apa din sacul in care au fost baloanele cu apa, pe mine. Si vreau sa facem mii de poze din nou. Vreau sa vorbesc in fiecare seara cu Valentina [Columbia] despre cum sora ei a avut gripa porcina sau cum Vittoria a fost cam rea cu cei din Romania sau cum a invatat sa cante la pian. Vreau sa jucam Husband&Wife si vreau sa jucam War&Peace si sa ni se distruga orasul pe care ne-am chinuit sa il construim de catre Sean [U.S.A.]. I HATE YOU, SEAN ! Si vreau sa rad de fiecare data cand Daniel [U.S.A.] striga : RUN, FOREST GUMP, RUUUUN! Vreau sa lesin de ras cand la Telefonul fara fir aud ca-mi zice Lavinia [Italia] : SEAN IS A RETARD! Vreau sa ne imbracam in seara nationala a Italiei in GossipGirl, Emo, Hippie, Rapper ori travestit. Vreau sa mananc Nutellaaa si vreau sa ne certam cu americanii pentru ca ei considera ca este dezgustator sa pui sos de rosii pe Pizza! Si vreau sa mananc Frosting! Vreau sa ma scoale italienii cu BOB, iar eu sa cad din pat de ras! Vreau sa turnam apa pe Daniel [Columbia] cand noi, desteptii de romani, trebuia sa ii trezim pe ceilalti. Vreau ca GianLuca si cu mine sa mai incercam o data imnul national al Greciei si sa nu luam 7 PUNCTE PENTRU CA L-AM CANTAT ATAT DE PROST! Vreau sa recunosc in seara nationala a Greciei tot ce imi dadea Periklis [Grecia] sa gust. Vreau sa joc din nou TrustGame ! Vreau sa jucam Perinita in seara nationala a Romaniei. Vreau pana sa fiu prezenta si la acele CampMeeting-uri in care ni se explica, ca trei dintre cei din Romania vor pleca acasa pentru ca au cumparat Absinth. Vreau sa ma bucur, stiind ca nu sunt in Romania, ci doar in alt oras din Grecia. Vreau sa trec din nou prin tunelul acela de prieteni cu ochii inchisi si sa ma imbratiseze fiecare in parte si sa-mi zica, cate ceva frumos la ureche. Vreau sa ii imbratisez pe toti din nou! Vreau sa ii privesc cum plang pentru ca se termina, vreau sa stiu de ce eu n-am plans desi imi parea atata de rau ca plec, vreau sa scriu din cou scrisorile acelea pentru fiecare. Hahahaha. Si sa se opreasca tot randul la mine pentru ca Sean [U.S.A.] scria MULT prea repede, sa ma trezesc cu 10 plicuri in fata, stiind ca trebuie sa scriu pentru fiecare cate o scrisoare. Vreau sa stau pana la 3 am treaza in ultima seara pentru a-mi lua la revedere de la columbieni. Vreau sa ii multumesc lui Daniel [Columbia] pentru tricou. Vreau sa ma scol la 8 pentru a-mi luat la revedere de la GianLuca, Lavinia, Maurizio si de la ceilalti italieni. Vreau sa le spun din nou ca ne vom revedea, desi cu totii stiam ca ar fi foarte putin probabil asta. Vreau sa ma intrebe Daniel [U.S.A.] de ce am palarie de soare si umbrela de soare in acelasi timp, iar eu sa nu stiu ce sa raspund. Vreau sa le imbratisez din nou pe Vicky [Grecia] si pe Konstantina [Grecia] cand plecam din Camp... Vreau sa ne intalnim la Hostelul ala oribil in care in prima noapte am dormit cu brazilianu' ala, cu americanii si sa stam toti romanii pe terasa hostelului, gandindu-ne la ce a fost. Vreau sa repar ce am facut in seara aceea. Si anume ca am adormit ca fraiera si ca a doua zi ne-am sculat la 5 am si era sa pierdem avionul, dar nu asta e important! Trebuia sa imi iau la revedere de la toti americanii, iar EU AM ADORMIT! Vreau sa ii imbratisez din nou pe Sean, Amanda si Logan si sa imi duc bagajul pe scarile alea atat de inguste, gandindu-ma ca ei chiar s-au sculat la 5 ca sa isi ia la revedere de la noi, dar de la Daniel si Dea si Victor nu mi-am luat la revedere.
Vreau din nou inapoi, vreau sa rad, sa plang impreuna cu ei. Sa ii ascult, sa ma asculte si sa dormim in ultima noapte de IYM in teatru...
~ MIXING PAINT! INTERNATIONAL YOUTH MEETING, ATHENS~
- JULY 16th - JULY 30th 2009 -
CISV GREECE . building global friendship
Ascult ceva pe Vh1. Tocmai l-am vazut pe Thom de la Radiohead intr-o reclama. A, da. M-am chinuit, facand curat la mine in camera si acum vorbesc pe messenger cu cativa prieteni. Si cam pierd vremea. Si cam n-am ce face. Si si si si sunt numai prostii pe Vh1 si ma enerveaza astaaaa !!!
Si nu vreau astaaaaaaaaa ! Vreau sa ma intorc acolo unde eram toti prieteni si ne acceptam asa cum eram, indiferent de muzica, modul de a gandi, personalitate, indiferent de parerile diferite si de multe ori absolut opuse, indiferent de orice si de nimic. Vreau sa vina delegatia Americii sau a Italiei sau a Greciei sau a Columbiei si sa incerce sa ma scoale la 8 cand eu de fapt tot timpul ma sculam la 7:30 pentru ca nu puteam sa dorm mai mult, iar directoarea malefica si rea a campusului spunea ca nu trebuie sa ii deranjam pe ceilalti si ca sa nu mai iesim din camere dupa 12 am. Si noi eram suparati. Dar vreau din nou asta! Vreau sa vorbim din nou despre cat de mult vroiam sa fie ca in primele nopti cand mergeam la culcare la 3 si stateam pe terasa aceea asa de mare. Vreau sa aud cand incearca sa ma scoale delegatia celor din State, imnul Americii, dupa care sa alerg la FlagTime doar pt ca am stat prea mult in dus. Sa cantam unul dintre cele mai pacifiste cantece pe care le-am auzit vreodata. Si sa inceapa cineva cursul calcatului pe picior, iar eu sa dau mai departe tot ce mi se oferea, inclusiv pupatul celui din dreapta mea si stransul mainii. Vreau sa alerg dupa micul dejun pana la etajul 2 ca sa termin de curatat baia si ca CleaningTime sa mi se transforme in FreeTime si sa pierd vremea uitandu-ma la videoclipuri pe MTV cu americanii si columbienii. Vreau sa fac KIITOS dupa fiecare masa si sa ma grabesc sa nu pierd Activity 2 sau Activity 3. Vreau sa jucam Capture the Flag, chiar daca am pierdut atunci si vreau sa joc Kumcha cu Daniel [U.S.A.] si BANG! cu GianLuca [Italia]. Vreau sa rad din nou cand Miki si Pati ii puneau pe Daniel[Columbia] si Alejandro [Columbia] sa se duca la Sandra, spunandu-i: CE FACE PIZDA, SANDRA? Si vreau sa ma holbez cum canta Daniel [U.S.A.] la pian Clocks de la Coldplay si impreuna cu Valentina [Columbia] melodia aia pe care habar n-o am. Vreau sa mai aud o data cantecul ala de dragoste cu Sean [U.S.A.] pe care il canta Daniel [U.S.A.] la chitara. Si vreau sa castig din nou premiul pentru The Shyest. Si vreau sa ii dau din nou lui Dea [U.S.A.] cadouri care sa ii placa si sa primesc scrisori de la Monito-ul meu [care a fost Mikiii]. Vreau ca la ziua nationala a Columbiei sa mananc chestia aia dulce specifica lor si ca la seara nationala a celor din State sa vorbim despre diferente si asemanarile fiecarei tari. Vreau ca la OpenDay sa schimb un tricou cu Andrea [Italia] si sa ma rog de Daniel [U.S.A.] sa fac cu mine schimb ursuletul de plus. Vreau sa vad din nou scenetele tarilor, spunand care este principala problema a fiecareia si vreau sa ma mir ca si noi si Italia importam electricitate si ca, la fel ca cei din State, exportam cereale. Vreau sa ma gandesc cat de ironica e situatia atunci cand italienii spun ca principala lor problema este Berlusconi, iar ca a Americii cica ar fi faptul ca nu stiu sa investeasca. Vreau sa il ascult din nou pe Santiago [Leader-ul Columbiei] explicandu-ne ca in Columbia nu sunt chiar atat de liberi traficantii de droguri si ca nu mai este chiar asa de periculos sa traiesti la ei pentru ca presedintele lor este foarte genial. Vreau sa ii vad pe cei din State cu tricouri cu Obama si vreau sa cantam Father and Son sau Hey Jude sau Streets Of London la Lullabies. Si vreau sa ne vaitam toti ca IAR cantam Lemon Tree. Vreau sa ne tinem de maini toti si sa alergam prin cladire, incercand sa gasim indicii pentru a avea semnaturile celor din PlanningGroup-ul lui Pati. Vreau sa ma gandesc cu Maurizio [Italia] cum naibii sa rezolvam problema foametei pe glob si vreau sa ma benoclez la Miki cum bea paharul ala plin de inghetata, rosii, sare, carne, cartofi, SALIVA, orez, ciocolata, maioneza si tot ce mai pusesera americanii in pahar pentru 100 de euro. Vreau sa o ascult pe Pati cum ii vine sa o bata pe Vittoria [Italia] si vreau sa mananc Nirvana cu biscuiti in SnackTime. Si vreau sa joc Tomato si sa ma plang ca am multe vanatai pentru ca VICTOR [U.S.A.] m-a luat prea strans de picioare. Vreau ca Alejandro [Columbia], Logan [U.S.A.] si Santiago [Leader-ul Columbiei] sa ma treaca printre firele de paianjen, iar eu sa stau ca un bat, murind de teama ca poate ma scapa pe jos. Vreau sa alerg cu Alexa in ShoppingDay in toata Athena doar pentru a gasi H&M si vreau sa le explic celorlalti cum se joaca Poisonball. Vreau ca GianLuca sa arunce din nou balonul ala MARE cu apa in mine si ca dupa aia sa mai vine vreo 5 din alte parti. Si vreau ca dupa aia cei din PlanningGroup-ul meu sa varse toata apa din sacul in care au fost baloanele cu apa, pe mine. Si vreau sa facem mii de poze din nou. Vreau sa vorbesc in fiecare seara cu Valentina [Columbia] despre cum sora ei a avut gripa porcina sau cum Vittoria a fost cam rea cu cei din Romania sau cum a invatat sa cante la pian. Vreau sa jucam Husband&Wife si vreau sa jucam War&Peace si sa ni se distruga orasul pe care ne-am chinuit sa il construim de catre Sean [U.S.A.]. I HATE YOU, SEAN ! Si vreau sa rad de fiecare data cand Daniel [U.S.A.] striga : RUN, FOREST GUMP, RUUUUN! Vreau sa lesin de ras cand la Telefonul fara fir aud ca-mi zice Lavinia [Italia] : SEAN IS A RETARD! Vreau sa ne imbracam in seara nationala a Italiei in GossipGirl, Emo, Hippie, Rapper ori travestit. Vreau sa mananc Nutellaaa si vreau sa ne certam cu americanii pentru ca ei considera ca este dezgustator sa pui sos de rosii pe Pizza! Si vreau sa mananc Frosting! Vreau sa ma scoale italienii cu BOB, iar eu sa cad din pat de ras! Vreau sa turnam apa pe Daniel [Columbia] cand noi, desteptii de romani, trebuia sa ii trezim pe ceilalti. Vreau ca GianLuca si cu mine sa mai incercam o data imnul national al Greciei si sa nu luam 7 PUNCTE PENTRU CA L-AM CANTAT ATAT DE PROST! Vreau sa recunosc in seara nationala a Greciei tot ce imi dadea Periklis [Grecia] sa gust. Vreau sa joc din nou TrustGame ! Vreau sa jucam Perinita in seara nationala a Romaniei. Vreau pana sa fiu prezenta si la acele CampMeeting-uri in care ni se explica, ca trei dintre cei din Romania vor pleca acasa pentru ca au cumparat Absinth. Vreau sa ma bucur, stiind ca nu sunt in Romania, ci doar in alt oras din Grecia. Vreau sa trec din nou prin tunelul acela de prieteni cu ochii inchisi si sa ma imbratiseze fiecare in parte si sa-mi zica, cate ceva frumos la ureche. Vreau sa ii imbratisez pe toti din nou! Vreau sa ii privesc cum plang pentru ca se termina, vreau sa stiu de ce eu n-am plans desi imi parea atata de rau ca plec, vreau sa scriu din cou scrisorile acelea pentru fiecare. Hahahaha. Si sa se opreasca tot randul la mine pentru ca Sean [U.S.A.] scria MULT prea repede, sa ma trezesc cu 10 plicuri in fata, stiind ca trebuie sa scriu pentru fiecare cate o scrisoare. Vreau sa stau pana la 3 am treaza in ultima seara pentru a-mi lua la revedere de la columbieni. Vreau sa ii multumesc lui Daniel [Columbia] pentru tricou. Vreau sa ma scol la 8 pentru a-mi luat la revedere de la GianLuca, Lavinia, Maurizio si de la ceilalti italieni. Vreau sa le spun din nou ca ne vom revedea, desi cu totii stiam ca ar fi foarte putin probabil asta. Vreau sa ma intrebe Daniel [U.S.A.] de ce am palarie de soare si umbrela de soare in acelasi timp, iar eu sa nu stiu ce sa raspund. Vreau sa le imbratisez din nou pe Vicky [Grecia] si pe Konstantina [Grecia] cand plecam din Camp... Vreau sa ne intalnim la Hostelul ala oribil in care in prima noapte am dormit cu brazilianu' ala, cu americanii si sa stam toti romanii pe terasa hostelului, gandindu-ne la ce a fost. Vreau sa repar ce am facut in seara aceea. Si anume ca am adormit ca fraiera si ca a doua zi ne-am sculat la 5 am si era sa pierdem avionul, dar nu asta e important! Trebuia sa imi iau la revedere de la toti americanii, iar EU AM ADORMIT! Vreau sa ii imbratisez din nou pe Sean, Amanda si Logan si sa imi duc bagajul pe scarile alea atat de inguste, gandindu-ma ca ei chiar s-au sculat la 5 ca sa isi ia la revedere de la noi, dar de la Daniel si Dea si Victor nu mi-am luat la revedere.
Vreau din nou inapoi, vreau sa rad, sa plang impreuna cu ei. Sa ii ascult, sa ma asculte si sa dormim in ultima noapte de IYM in teatru...
~ MIXING PAINT! INTERNATIONAL YOUTH MEETING, ATHENS~
- JULY 16th - JULY 30th 2009 -
CISV GREECE . building global friendship
duminică, iulie 12, 2009
Invazia RMC
Tocmai m-am intors de la tara pentru ca a trebuit sa-mi iau un port national. Va zic, arat foarte caraghios in el, dar imi trebuie pentru CISV.
Intr-o alta ordine de idei, in timp ce m-am intors de acolo, impreuna cu tata, nu am ascultat deloc muzica la casti. Ori am conectat iPod-ul la masina, ori am ascultat CD-urile tatei [care pe mine ma binedispun pentru ca sunt cu muzica veche]. Si vreau sa va spun ca mi s-a parut foarte dragut. Eu de obicei ascultam muzica singura, in spate fara a stii nimeni nimic de mine [in afara faptului ca ma aflu acolo, undeva, in spate] si eu nestiind nimic de ceilalti.
In orice caz, ajuns acasa. Probat port. Ras mult. Luiza - tarancuta nr. 1 in Romania. Facut dezordnire in camera. Apucat de scris post pe Blogspot.
Cam asa a fost ziua mea pana in acest moment. Foarte draguta, chiar daca putin comuna.
Dar EVIDENT ceva trebuie sa mi-o strice. Si CE [a se observa ca nu CINE] anume?! Dragul de G30rgYk Dr@gutz3lu SUPER HOT care imi urla acum mie pe strada ca s-o **** pe prietena lui de ce proasta e ea de i-a zis ca in loc de super-slapii lui Nike, trebuia sa isi ia mega-adidasii Gucci. Adica, stai putin asa, fato! Tu cu cine crezi ca vorbesti aici? Crezi ca esti singura tipa care moare dupe el? El este un super tare, un geniu, impresioneaza toata Europa cu materia lui cenusie. Ce ai zis, fato? Ca Gucci bate Nike? Hai, ba, ca tu nu stii nimic, G30rgYk Dr@gutz3lu SUPER HOT e de alta parere, asa ca te rog, ai grija cum si cu cine vorbesti!
In fiecare zi, ora, minut, secunda, un retardatus mintalus cocalarus se ia de cel putin o persoana. Ori face oamenii ca mine EMO, ori isi injura iubirea vietii, ori isi baga picioarele in persoanele carora i se pare o prostie sa le zica parinti. Ori imping o batrana cand ea trece strada, ori ii iau locul, ori ma imping pe mine [sau pe altii] in geamurile magazinelor, ori fac ceva care nu poate fi facut decat de o chestie cu un IQ mai mic de 10.
Si acum serios. Chiar nu are nimeni ceva cu care sa ii opreasca? Frate, dar il vreau pe Antonescu in generatia asta, sa ii dea afara pe astia din tara. Uneori ma gandesc ca de ce dracii lor, noi nu le zicem nimic si ei continua. Ca de ce ei continua! Si noi de ce, ma, nu zicem nimic? De ce ne tinem gura? De fapt... Toti stim raspunsul, iar eu am simtit-o si pe pielea mea. Nu poti sa le zici nimic, ca si fac ditamai scandalul si nu scapi decat daca ai niste picioruse agile de iepure asa ca mine.
Frate, pe timpul lui Nea Ceausescu nu era asa ceva - chiar daca din alte puncte de vedere era MULT mai rau. Si da, era rau, era comunism, nu aveai voie sa faci nimic. Acum au venit niste tipi care au inceput sa strige in stanga si dreapta: DEMOCRATIE, BAAA! Da, da, da. Vad democratie. Dar n-ar strica sa fie putin rasisti cand vine vorba de Mr. IQ sub 10. A ajuns rau Romania acum si chiar imi pare rau. Bine ca macar exista si cateva exceptii care o fac sa creasca cat de cat. Altfel... Noi ce eram? Ce eram noi, ca tara? Un nimic, dragilor. Un foarte mare NIMIC.
Intr-o alta ordine de idei, in timp ce m-am intors de acolo, impreuna cu tata, nu am ascultat deloc muzica la casti. Ori am conectat iPod-ul la masina, ori am ascultat CD-urile tatei [care pe mine ma binedispun pentru ca sunt cu muzica veche]. Si vreau sa va spun ca mi s-a parut foarte dragut. Eu de obicei ascultam muzica singura, in spate fara a stii nimeni nimic de mine [in afara faptului ca ma aflu acolo, undeva, in spate] si eu nestiind nimic de ceilalti.
In orice caz, ajuns acasa. Probat port. Ras mult. Luiza - tarancuta nr. 1 in Romania. Facut dezordnire in camera. Apucat de scris post pe Blogspot.
Cam asa a fost ziua mea pana in acest moment. Foarte draguta, chiar daca putin comuna.
Dar EVIDENT ceva trebuie sa mi-o strice. Si CE [a se observa ca nu CINE] anume?! Dragul de G30rgYk Dr@gutz3lu SUPER HOT care imi urla acum mie pe strada ca s-o **** pe prietena lui de ce proasta e ea de i-a zis ca in loc de super-slapii lui Nike, trebuia sa isi ia mega-adidasii Gucci. Adica, stai putin asa, fato! Tu cu cine crezi ca vorbesti aici? Crezi ca esti singura tipa care moare dupe el? El este un super tare, un geniu, impresioneaza toata Europa cu materia lui cenusie. Ce ai zis, fato? Ca Gucci bate Nike? Hai, ba, ca tu nu stii nimic, G30rgYk Dr@gutz3lu SUPER HOT e de alta parere, asa ca te rog, ai grija cum si cu cine vorbesti!
In fiecare zi, ora, minut, secunda, un retardatus mintalus cocalarus se ia de cel putin o persoana. Ori face oamenii ca mine EMO, ori isi injura iubirea vietii, ori isi baga picioarele in persoanele carora i se pare o prostie sa le zica parinti. Ori imping o batrana cand ea trece strada, ori ii iau locul, ori ma imping pe mine [sau pe altii] in geamurile magazinelor, ori fac ceva care nu poate fi facut decat de o chestie cu un IQ mai mic de 10.
Si acum serios. Chiar nu are nimeni ceva cu care sa ii opreasca? Frate, dar il vreau pe Antonescu in generatia asta, sa ii dea afara pe astia din tara. Uneori ma gandesc ca de ce dracii lor, noi nu le zicem nimic si ei continua. Ca de ce ei continua! Si noi de ce, ma, nu zicem nimic? De ce ne tinem gura? De fapt... Toti stim raspunsul, iar eu am simtit-o si pe pielea mea. Nu poti sa le zici nimic, ca si fac ditamai scandalul si nu scapi decat daca ai niste picioruse agile de iepure asa ca mine.
Frate, pe timpul lui Nea Ceausescu nu era asa ceva - chiar daca din alte puncte de vedere era MULT mai rau. Si da, era rau, era comunism, nu aveai voie sa faci nimic. Acum au venit niste tipi care au inceput sa strige in stanga si dreapta: DEMOCRATIE, BAAA! Da, da, da. Vad democratie. Dar n-ar strica sa fie putin rasisti cand vine vorba de Mr. IQ sub 10. A ajuns rau Romania acum si chiar imi pare rau. Bine ca macar exista si cateva exceptii care o fac sa creasca cat de cat. Altfel... Noi ce eram? Ce eram noi, ca tara? Un nimic, dragilor. Un foarte mare NIMIC.
vineri, iulie 10, 2009
Best B'estfest
Cred ca a fost unul dintre momentele superbe ale vietii mele.
Am intrat pe la 4:30 pentru ca eu si Ioana mergeam in directia opusa, dar bine ca ne-a sunat Andi si ne-a zis ca nu mergem bine. Dupa aia ne-am indreptat toti trei spre Romexpo care era ingradit, prieteni; deci tufisurile nu erau libere decat daca ieseai de acolo si nimeni nu cred ca ar fi vrut sa ii paraseasca pe cei de la Franz Ferdinand doar pentru un lucru pe care il puteau face oriunde altcandva si oricand altcandva.
Asadar, ne-am maimutarit putin pe acolo, am baut un suc si a venit ALTERNOSFERA. A, da. De fapt, primii au fost AB4 care mi se pare ca sunt destul de buni. Au cantat si o melodie de la Kings of Leon [Sex on Fire]. Hei, dar SURPRIZA: cine statea in fata la AB4 si bea niste Cola? Alex Kapranos. Asa ca eu si cu Ioana am fugit asa tiptil, tiptil [multumim Radu ca ne-ai zis] sa ii cerem un autograf si sa facem si o poza cu el. Foarte de treaba si dragut omul, mi-a dat si autograf si poza. Sincer, te topeai acolo langa el.
Apoi a venit Oceana, cred... In fine, nu prea imi place mie asa de ea cum canta, dar nu m-a zgariat nici pe urechi. Am citit niste reviste si am mai baut un suc. A, si m-am dus la baie, unde m-am intalnit cu Alexandra/iFish si Uca [sper ca n-am pocit vreun nume]. Si ele, la fel ca si noi, venisera pentru Alternosfera [in fine, noi am venit si pentru FRANZZZ]. Si am mers impreuna - oarecum - spre scena unde aveam sa il auzim cu totii pe Marcel Bostan.
Am fredonat impreuna, toti cei de acolo Mariane flori, Femeia nordica, Wamintirile, Ploile nu vin si desigur 511 [Supradoze]. Din pacate nu au cantat Inchisoarea Alba, melodie pe care chiar vroiam sa o aud live. Oricum, a fost genial.
Apoi a venit o tipa, Gabriela Cilmi cred. Nu e nici ea genul meu, dar m-am ridicat in al noulea cer cand am auzit-o cantand Whole Lotta Love de la Led Zeppelin.
Apoi trebuiau sa cante Klaxons, dar cica nu stiu cine le-a pierdut chitarile. O prostie, in Romania se stie ca totul se pierde/fura, dar nu ma asteptam de la ei la asa ceva... De fapt, eu nu prea eram fana asa ca nu m-a deranjat, in plus cica aveau sa cante pe la 23, dar au cantat un cur. In fine... Fanii au inceput sa huiduie pe acolo, chiar mi-a parut rau pentru ei. Cred ca daca faceau asa ceva Alternosfera, ii sugrumam de gat pe organizatori.
Si au bagat in locul celor de la Klaxons niste rapperi [sper ca am scris bine] sau hip-hoperi care cred ca au stricat toata atmosfera B'estfestului si ma mai si dureau urechile... Cred ca se numeau US3...
In orice caz, mi-am mai luat un suc si am stat cu Ana, Andi, Radu, Lucia siii Ioana pe niste chestii pufoase, nu imi vine in minte numele.
Eu si Ioana am zbughit-o spre scena de la Franz ca sa fim si noi printre primele randuri, iar ceilalti s-au dus sa manance.
Si am stat cred ca vreo juma' de ora pana au inceput Franz sa cante.
Au fost atat de geniali ca imi venea sa lesin. Am dansat! Da, eu, am dansat. A fost ingrozitor de minunat. Imi venea sa plang la un moment dat. Au inceput cu This Fire, asta tin minte sigur ! Si normal, au cantat si Michael, Take Me Out, Do You Want To si toate melodiile lor bune aproximativ.
A fost cel mai frumos moment al B'estfestului, iar Alex a aruncat betele cu care batea la tobe, impreuna cu tobosarul. Evident, n-am prins nimic, dar a fost G E N I A L !
Dupa aia a urmat Orbital, din punctul meu de vedere - naspa. Dar oricum a fost superb ! Si am primit si o cola gratis la iesire b-)
joi, iulie 09, 2009
marți, februarie 10, 2009
duminică, februarie 08, 2009
M-am hotarat. Plictiseala e un pacat.
Si cand spun asta vorbesc la modul cel mai serios. Gandeste-te ca cineva si-a dat silinta cat de putin pentru ca tu sa traiesti, sa ai viata ta si sa faci ce vrei tu din ea.
Vad ca toti ne plictisim. Si eu ma plictisesc, dar in ultimul timp chestia asta a inceput sa dispara [ciudat, stiu].
Stii care este problema? Pentru ca aici este o problema. Nu te poti duce la Dumnezeu sa-i zici "Stii, Doamne, m-am plictisit de viata, nu prea mai stiu ce sa fac". Sau sa te duci la profa si sa-i spui "Auziti, dar altceva nu putem face? M-am plictisit de atatea exercitii la mate. Toate sunt la fel".
NU ! NU ! NU !
Daca ati stii ce noroc avem. Ce noroc avem ca ne sustin doua picioare si putem sa ne miscam mainile, ca creierul nostru proceseaza cum trebuie si ca putem sa auzim, sa vedem.
Ganditi-va cum ar fi fara toate aceste lucruri. Nimeni nu v-a spus asta. Ati auzit ceva de genul, ceva asemanator, dar v-a aratat careva adevarul?
Stirile alea idioate de la proTV arata in proportie de 5% adevarul. Aia sunt prosti, nu fac altceva decat obsesie pentru bani. Dar daca esti atent prinzi ceva. Gandeste-te ca in locul lu' ala care a murit in accident puteai fi tu. Ce penibil ai fi murit. Ce aiurea, dintr-o prostie, dintr-o greseala! Iar tu nefiind vinovat cu nimic.
Si acum, dupa ce ai citit asta...
Vroiam sa continui cu ceva. Dar acum sunt intr-o stare de "hai sa termin mai repede" pentru ca randurile de la 'vroiam' in colo le scriu in alt timp. Restul am scris altcandva.Ideea este ca ai o viata. Si este cel mai mare cliseu sa spui "traieste-o" pentru ca nimeni n-a explicat asta. Dar dupa ce mori ce mai faci? Nimic. Asa ca fa acum.
vineri, ianuarie 23, 2009
miercuri, ianuarie 21, 2009
Hei, Doamne . . .
Doamne, de ce totul este asa?
Nu ma plang, nu tip, nu urlu. Totul e ok.
In momentele rare sau dese in care cred orbeste in Dumnezeu am de obicei discutii cu El.
Ii vorbesc cu "Frate" si cu "Ce mai faci?". Il intreb cum a fost ziua de astazi pentru El si daca Ii place ca am luat 9 la civica. Il mai intreb uneori daca crede ca desenez urat. Nu stiu daca primesc raspunsuri, dar e haios.
Stiti, vorbesc de multe ori cu Dumnezeu in momentele mele. Intr-un fel imi pare rau pentru El, ar trebui sa fie mai liber. Toata lumea Ii cere o gramada de lucruri de parca le-ar merita suta in suta. Saracul de El, daca L-ar putea intelege cineva...
Asa ca eu discut cu El foarte simplu; stii tu, la fel cum fac cu un prieten. Va dati seama ca El a creat sentimentul de prietenie, si nu are niciun prieten ?
Faptul ca te rogi la El nu te face prietenul Lui, stii... Si nici daca Il iubesti.
Daca I-am povesti cu totii ce am facut in fiecare zi, poate s-ar enerva si ar vrea sa Il lasam in pace. Poate de-aia nimeni nu vorbeste cu El.
L-am intrebat o data daca a existat candva un om care sa nu se fi indragostit vreodata in viata lui. Poate mi-a raspuns sau poate ca nu. Nu prea stiu sau n-am inteles. Ideea este ca mi-a placut sa intreb pe cineva, ca Dumnezeu despre problema asta.
" Auzi, Doamne, dar Tu cum Iti petreci ziua? In afara de vegherea oamenilor? Tu ai scris vreodata poezii? Stii, as vrea sa Ti le citesc. Chiar as vrea. A, si vroiam sa Te intreb daca stii sa canti la chitara sau vioara... Am intrebat-o pe Stan ce crede ca asculti, dar mi-a trantit o privire urata ca si cand daca vorbeam despre Tine in felul asta era un pacat.
Doamne, cred ca esti fericit. Chiar cred. Esti singurul care nu te-ai schimba datorita timpului. Ma intreb cate generatii au mai vorbit asa cu Tine. Eu cred ca asculti Pink Floyd. Nu stiu de ce, dar asa cred eu. Nu sunt un fan al acestei trupe, dar asta cred ca asculti.
Hei, Doamne... Nu voi intelege niciodata oamenii care nu vad ceva normal in a se vorbi liber cu Tine. Daca noi Te rugam tot timpul sa ne ajuti, Tu cu ce ramai?
Stiu... Nu gandesti asa. Mi se pare si normal, doar esti Dumnezeu. :P Dar uite, pentru ca mie nu mi se pare corect ca Tu sa ne ajuti mereu, iar noi sa nu facem nimic in schimb, m-am hotarat sa discut cu Tine cat mai des. Cred ca va fi distractiv. Tu, nu? "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)