Cea mai aşteptată vacanţă de până acum

Era timpul să avem vacanţă. În sfârşit. Şi cea mai bună parte este că este soare afară şi frumos. Este rece şi soare, cea mai bună combinaţie! Ieşi afară din bloc şi te izbeşte în faţă din plin puţin frig, iar apoi soarele te invită la el în braţe, înconjurându-te cu razele sale.

Ce să spun altceva în afară de faptul că mă simt fericită? Voi termina zilele astea "Pe patul de moarte", mă voi plimba prin Bucureşti şi voi asculta cât am chef eu Florence and the Machine, Rachmaninoff şi The Subways. Dadada! 

Cât am fost cu Electra la Braşov mi-am dat seama că mi s-a făcut dor de Bucureşti. Şi am chef să mă plimb pe aici cât pot de mult, iar apoi să merg pe la ţară să mă liniştesc şi să mă îndepărtez aşa o perioadă de internet şi calculator. Am chef de viaţă, am chef să alerg.

Vreau să merg să cumpăr un ghiocel. Şi un trandafir alb. Şi unul roz. 

Vreau să îmi cumpăr o floare mică şi să am grijă de ea şi să stea pe pervazul camerei mele. 

Daaa, va veni 1 mai şi vom merge la mare şi acum trebuie să ne bucurăm şi să fim cât de buni putem să fim!!!

Voi merge pe o bordură de iarbă şi voi număra câte raze îmi oferă soarele zilele astea şi dacă număr 20 atunci ştiu că totul va fi bine! Şi dacă număr 10 ştiu că trebuie să muncesc mai mult să fie totul bine! Şi da, da, da, totul va fi bine! 

Intersesiune şi linişte

Sunt în sesiune încă. Ştii cum se spune, toată lumea a terminat sesiunea. Medicina continuă.
Dar mă simt destul de bine în momentul de faţă. Trebuie să citesc la psihologie şi să învăţ la genetică şi la aparatură medicală însă afară e frumos şi astăzi e o zi plăcută. Ascult un playlist de pe 8tracks foarte drăguţ. Refuz să mă stresez astăzi.
Îmi place cafeaua pe care mi-am făcut-o azi. Şi DEX-ul deschis pe birou pentru că... psihologie. Şi apa plată şi că este duminică. Fotografiile cu Ioana Muntean de pe perete. Şi o copie după pictura lui Monnet deasupra. Şi ceainicul albastru cu libelule de la Tudor. Şi cd-uri, Hemingway, Faulkner, o pânză, nişte brăţări, nişte caiete din Cărtureşti sau cu Klimt. E curat şi ordonat şi frumos şi lumină afară.
E o zi frumoasă şi e păcat că oamenii nu mai văd lucrurile importante. Încetul cu încetul încep să ni se pară importante obiectivele astea rigide sau stressul. Am de învăţat pentru anatomie, trebuie să iau notă mare/să trec. Greşit. Trebuie să ştiu cât mai multe pentru mine, e interesant. Aşa da.
Am chef să citesc "Adio, arme", dar nu prea am timp. Nici chiaaar aşa. Dar am tot uitat lunile astea să îmi amintesc de momentele când făceam un proiect pe Zdob si Zdub. Sau când stăteam noaptea pe nisip în Vamă şi ridicam lampioane. Trebuie să îţi aminteşti când ai urcat prima oară pe munte. Sau când ai fost la mare cu părinţii. Sau primul contact cu muzica adevărată, nu aia de la televizor, aia căutată de tine pe net. Primul alergat prin parc. Sau printre blocuri, urmând să fii alergat de o haită de câini. Sau prima oară când ai păşit în MNAR cu prietenii tăi. Sau priveliştea de pe Casa Poporului când ai mers la MNAC pentru că au o terasă acolo.
Prima oară la teatru şi cu cine, fără să luăm în calcul mersul cu părinţii sau şcoala. Sau prima oară la operă. Sau la ateneu. Sau la balet. Sau în centrul vechi. Sau în afara Bucureştiului.

Te distrugi dacă nu eşti mai bun în fiecare zi. Te spulberi dacă nu vezi zilnic partea mai bună în evenimente, în oameni. Te separi de sufletul tău adevărat dacă nu te motivezi zilnic. Decazi dacă nu eşti mai drăguţ cu ceilalţi, dacă nu nu te compari decât cu tine însăţi.
Învăţ lincajul cu geamul deschis, razele soarelui pe pat şi cafeaua răcită. Se apropie primăvara.