Daca as merge cu trenul spre Arcadia poate ca m-as trezi in acelasi compartiment cu Van Gogh. I-as spune ca imi place Impresionismul si ca il admir. L-as intreba de ce crede el ca a murit, avand in vedere ca acum a crescut si putea sa-si priveasca moartea singur, uitandu-se la filmuletul ala pe care unii cred ca il vor vedea dupa ce trec in cealalta parte (filmuletul cu ce ai facut toata viata ta).
Mi-ar raspunde ceva, orice, poate la nimereala sau poate ca ar fi chiar adevarul.
Apoi ar intra in compartiment un bucatar. Eu si Van Gogh am ramane masca. Bucatarul sa spunem ca ...
Dar asta s-a intamplat!
Am fost in trenul spre Arcadia. Am fost cu Van Gogh in compartiment. L-am intrebat ce am avut sa il intreb si mi-a raspuns sincer. Nu va voi spune raspunsul, mi-a zis sa-l tin secret. Bucatarul insa cand a intrat avea o oala mare in maini in care puteai sa vezi o supa de jeleuri in forma de ursuleti verzi, rosi si albastri. Ne-a intrebat daca vrem, iar noi i-am spus ca vom incerca mai incolo.
Stiai ca Van Gogh este alergic la fructe de padure? Ei bine, ursuletii albastri erau de fructe de padure!
Eu am adormit, iar pictorul meu preferat isi arata siesi frumusetea gandirii pe o foaie de hartie groasa. Daca te uitai la blocul lui, ramaneai mut si surd si invizibil , dar nu ramaneai orb. Ramaneai orb numai daca nu intelegeai.
Mi-ar raspunde ceva, orice, poate la nimereala sau poate ca ar fi chiar adevarul.
Apoi ar intra in compartiment un bucatar. Eu si Van Gogh am ramane masca. Bucatarul sa spunem ca ...
Dar asta s-a intamplat!
Am fost in trenul spre Arcadia. Am fost cu Van Gogh in compartiment. L-am intrebat ce am avut sa il intreb si mi-a raspuns sincer. Nu va voi spune raspunsul, mi-a zis sa-l tin secret. Bucatarul insa cand a intrat avea o oala mare in maini in care puteai sa vezi o supa de jeleuri in forma de ursuleti verzi, rosi si albastri. Ne-a intrebat daca vrem, iar noi i-am spus ca vom incerca mai incolo.
Stiai ca Van Gogh este alergic la fructe de padure? Ei bine, ursuletii albastri erau de fructe de padure!
Eu am adormit, iar pictorul meu preferat isi arata siesi frumusetea gandirii pe o foaie de hartie groasa. Daca te uitai la blocul lui, ramaneai mut si surd si invizibil , dar nu ramaneai orb. Ramaneai orb numai daca nu intelegeai.
Iar bucatarul a orbit, a ramas surd, mut si a disparut.
Cineva in compartiment striga disperat ca vrea sa ne ofere mie si lui Van Gogh supa de ursuleti, dar cinevaul plecase demult, lasand in urma doar vocea grea care incerca sa para a unui om viu.
Timpul s-a scurs cu o repeziciune uimitoare, iar eu am vorbit cu acest artist despre orice. De la cum plange o broscuta cand afara soarele omoara tot ce atinge pana la H2O.
A urmat ca alte personaje tot mai neobisnuite sa intre in compartimentul nostru.
O doamna avocat cu un ciobanesc mioritic, un ceasornicar cunoscut, un preot serios ud leoarca cu o umbrela rosie uscata. O fata desculta.
Doamna, ceasornicarul si preotul au surzit, au ramas muti, orbi si au disparut. Dar ciobanescul si fata erau inca acolo, ne vedeau pe noi, vedeau viata din mainile celui de langa mine, vorbeau si intelegeau.
Atunci mi-am dat seama ca intr-un astfel de caine si intr-o astfel de fata exista mai multa intelegere decat in orice avocat, om cunoscut sau orice altcineva care cica ar crede in Dumnezeu cu toata fiinta sa.
Cand am coborat din tren, eu si Van Gogh am luat-o in alta directie, lasand in urma fetita si ciobanescul. Nu stiu cum, dar dupa ce au coborat din tren, au descoperit pe o banca un cazan cu supa doar de ursuleti albastri.
Am avut impresia ca l-am vazut pe bucatar intr-o gaurica a sinelor pe care calca trenul care ma adusese in Arcadia. Dar eu nu sunt sigura ca s-a si intamplat asta.
Iar Van Gogh mi-a zis pe un ton foarte plat (pentru prima oara avea un astfel de ton) : Bucatarul acela a fost mai demult fericirea si distrugerea cuiva. A adus-o in lumea asta si apoi a fugit de Lume.
Eu: Despre cineva vorbesti?
Si m-a lasat fara cuvinte pentru ca si cuvintele lui murisera.
Disparuse si el, ramasese mut si poate surd, dar nu cred ca orbise.
Dupa care am disparut si eu, ramanand surda si oarba intr-o neagra tacere. Dar cu toate acestea fata de bucatar, de doamna avocat, de ceasornicar si de preot, eu intelegeam. In acel moment, eu intelegeam mai multe lucruri decat ei si decat multi altii.
Timpul s-a scurs cu o repeziciune uimitoare, iar eu am vorbit cu acest artist despre orice. De la cum plange o broscuta cand afara soarele omoara tot ce atinge pana la H2O.
A urmat ca alte personaje tot mai neobisnuite sa intre in compartimentul nostru.
O doamna avocat cu un ciobanesc mioritic, un ceasornicar cunoscut, un preot serios ud leoarca cu o umbrela rosie uscata. O fata desculta.
Doamna, ceasornicarul si preotul au surzit, au ramas muti, orbi si au disparut. Dar ciobanescul si fata erau inca acolo, ne vedeau pe noi, vedeau viata din mainile celui de langa mine, vorbeau si intelegeau.
Atunci mi-am dat seama ca intr-un astfel de caine si intr-o astfel de fata exista mai multa intelegere decat in orice avocat, om cunoscut sau orice altcineva care cica ar crede in Dumnezeu cu toata fiinta sa.
Cand am coborat din tren, eu si Van Gogh am luat-o in alta directie, lasand in urma fetita si ciobanescul. Nu stiu cum, dar dupa ce au coborat din tren, au descoperit pe o banca un cazan cu supa doar de ursuleti albastri.
Am avut impresia ca l-am vazut pe bucatar intr-o gaurica a sinelor pe care calca trenul care ma adusese in Arcadia. Dar eu nu sunt sigura ca s-a si intamplat asta.
Iar Van Gogh mi-a zis pe un ton foarte plat (pentru prima oara avea un astfel de ton) : Bucatarul acela a fost mai demult fericirea si distrugerea cuiva. A adus-o in lumea asta si apoi a fugit de Lume.
Eu: Despre cineva vorbesti?
Si m-a lasat fara cuvinte pentru ca si cuvintele lui murisera.
Disparuse si el, ramasese mut si poate surd, dar nu cred ca orbise.
Dupa care am disparut si eu, ramanand surda si oarba intr-o neagra tacere. Dar cu toate acestea fata de bucatar, de doamna avocat, de ceasornicar si de preot, eu intelegeam. In acel moment, eu intelegeam mai multe lucruri decat ei si decat multi altii.
Asa ca usor, usor am inteles ca Arcadia i-a dat lui Van Gogh timpul meu pe degeaba sau in schimbul unui rumegus viu.
Unui rumegus viu, de suflete, adica Lumii.
[Poza este de acum 1 an si ceva, nu m-am tuns.]
O melodie minunata pentru voi :D :
Columb - Alternosfera
[ N-am obosit sa tot caut inaltul
Am spus ca nu-mi place, mi-am spus ca vreau altul
Dar unde n-am fost
In goana nevoiei
Cer mult mi-am gasit, fara de sarmele ploii
Peisaj vertical
Gradini orizontale
Incoltite in ploi torentiale
Am ochii de plumb
Am ochii de plumb
Ma cheama Columb
Eu m-am trezit nascut
In colivie
Cu ochi reci si tristi, de mic am amnezie
Orasul imi canta
Imi suiera-n minte
Am degete strambe infipte in minte
Oare imi pare
Am degete strambe infipte in minte
Oare imi pare
Ca eu merg pe mare
Ca vantul din nord arunca valul ce sare
Priveste-ma lung
Am ochii de plumb
Eu sunt Columb ]
Ca vantul din nord arunca valul ce sare
Priveste-ma lung
Am ochii de plumb
Eu sunt Columb ]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu