Stiinta mea

Astazi am vazut un film. Mie nu imi plac filmele. Imi place muzica, teatrul, opera, pictura si altele. Imi plac multe arte insa marturisesc ca pentru fotografie si film n-am nicio pasiune. Ca o paranteza pe care o deschid, consider fotografia chiar neplacuta pentru gusturile mele. Am scris mai sus ca nu-mi plac filmele. Gresesc. Nu imi place sa ma uit la filme, mai exact. De ce? Am vazut prea multe filme proaste si prea putine bune. De fiecare data insa, cand vad un film bun perdelele dinaintea mea se evapora si prind curaj. Poate ca nu a prinde curaj este termenul potrivit folosit. Motivul pentru care nici nu ma prea uit la filme nu este ca mi-e teama sa vad un film prost. De ce mi-ar fi? Motivul este ca simt ca pierd doua ore in care as putea sa fac absolut orice altceva, de la a citi ceva stiintific/istoric/literar pana la a iesi afara sau pana la a face un antrenament.
In orice caz, am clarificat faptul ca nu imi place sa ma uit la filme si intelegeti de ce, nu prea vreau sa-mi pierd timpul cu ele daca sunt proaste. Dar am vazut un film placut astazi, acum cateva ore mai exact. Ei, va imaginati dupa titlu ca nu poate fi vorba decat despre "A beautiful mind". Cel putin cred ca va imaginati. (Vreau sa mentionez ca am pe fundal concertul nr. 5 pentru pian al lui Beethoven si vi-l recomand cu mare caldura.) 
Scriu un post despre acest film (si nu numai acesta) nu pentru ca vreau sa fac o recenzie. Filmul este despre John Nash, un matematician care a luat premiul Nobel pentru economie si poate ca daca stiti ceva despre el, asta spune totul. Scriu acest post pentru ca niciodata nu am fost influentata de vreun film in afara de "Invictus". "Invictus" mi-a amintit ca desi oamenii sunt pana la urma niste animale crude si parsive, datoria noastra este sa depasim aceasta conditie. (Acum playlistul a trecut la concertul pentru clarinet al lui Mozart. Si pe acesta vi-l recomand, mai ales Adagio.) De ce sa nu vreau sa fiu eu insami? De ce sa nu vreau sa fiu un animal salbatic? Nu din ipocrizie, nu din cauza evolutiei. In niciun caz, nu. Imi doresc asta deoarece cred in imaginatie si virtute. Nu stiu de ce cred, dar cred, mereu am facut-o si voi continua, indiferent cat de naiv sau inocent ar parea. Si sa va spun un lucru: Nu este deloc naiv si inocent. Este dovada oricarui suflet ce vrea sa fie puternic. Daca poate ajunge un om al virtutilor si nu se prabuseste atunci a ajuns unul. Si asta vreau sa devin, acesta vreau sa fie rezultatul sufletului meu.  "A beautiful mind" mi-a amintit de placerea de a face probleme la fizica. Acest timp indepartat de mine acum era inainte de a intra la liceu si tin foarte mult la el. Atunci imi doream foarte mult sa devin inginer sau fizician si sa lucrez in cercetare. Imi amintesc insa ca in clasa a IX-a am inteles ca nu am "o minte sclipitoare", o minte potrivita pentru asa ceva si ca trebuie sa ma indrept spre altceva. Astfel, m-am gandit sa fac medicina, unde daca lucrezi mult poti ajunge departe. Planul meu este sa ajung profesor universitar, sa am lucrari publicate prin lume, sa salvez cu intelegere cat mai multi oameni si sa invat cat mai bine viitoarele generatii de medici. Astfel, cum zicea si John Nash, voi conta. (Ascultati Johann Pachelbel - Kanon in D.) Dar acest film mi-a amintit maretia matematicii si a fizicii, maretii pe care le-am simtit si eu candva, dar le-am uitat... Foarte pacat si o mare greseala! Oamenii ar trebui sa inteleaga cat de fascinanta este stiinta. Nu numai pentru ca este artistica, ci pentru ca iti ofera ceva ce arta nu iti va putea oferi niciodata complet. Nu ma refer la calcule sau la explicatii reale care poate nici macar nu sunt reale. Ma refer la momentul fascinant cand descoperi lumea asa cum este ea. Mi se pare cea mai extraordinara inventie a omului. Mai extraordinara decat visul artei. Un vis poate ca este tot ce ai in timpul greu, dar arta si sufletul sunt un refugiu, iar stiinta si mintea sunt rezolvarea acestuia. Sa le cunosti pe amandoua cred ca este apogeul naturii omului, drumul sau catre virtute.