Lipsind de la gara

Daca as merge cu trenul spre Arcadia poate ca m-as trezi in acelasi compartiment cu Van Gogh. I-as spune ca imi place Impresionismul si ca il admir. L-as intreba de ce crede el ca a murit, avand in vedere ca acum a crescut si putea sa-si priveasca moartea singur, uitandu-se la filmuletul ala pe care unii cred ca il vor vedea dupa ce trec in cealalta parte (filmuletul cu ce ai facut toata viata ta).
Mi-ar raspunde ceva, orice, poate la nimereala sau poate ca ar fi chiar adevarul.
Apoi ar intra in compartiment un bucatar. Eu si Van Gogh am ramane masca. Bucatarul sa spunem ca ...

Dar asta s-a intamplat!

Am fost in trenul spre Arcadia. Am fost cu Van Gogh in compartiment. L-am intrebat ce am avut sa il intreb si mi-a raspuns sincer. Nu va voi spune raspunsul, mi-a zis sa-l tin secret. Bucatarul insa cand a intrat avea o oala mare in maini in care puteai sa vezi o supa de jeleuri in forma de ursuleti verzi, rosi si albastri. Ne-a intrebat daca vrem, iar noi i-am spus ca vom incerca mai incolo.
Stiai ca Van Gogh este alergic la fructe de padure? Ei bine, ursuletii albastri erau de fructe de padure!
Eu am adormit, iar pictorul meu preferat isi arata siesi frumusetea gandirii pe o foaie de hartie groasa. Daca te uitai la blocul lui, ramaneai mut si surd si invizibil , dar nu ramaneai orb. Ramaneai orb numai daca nu intelegeai.

Iar bucatarul a orbit, a ramas surd, mut si a disparut.

Cineva in compartiment striga disperat ca vrea sa ne ofere mie si lui Van Gogh supa de ursuleti, dar cinevaul plecase demult, lasand in urma doar vocea grea care incerca sa para a unui om viu.
Timpul s-a scurs cu o repeziciune uimitoare, iar eu am vorbit cu acest artist despre orice. De la cum plange o broscuta cand afara soarele omoara tot ce atinge pana la H2O.
A urmat ca alte personaje tot mai neobisnuite sa intre in compartimentul nostru.
O doamna avocat cu un ciobanesc mioritic, un ceasornicar cunoscut, un preot serios ud leoarca cu o umbrela rosie uscata. O fata desculta.
Doamna, ceasornicarul si preotul au surzit, au ramas muti, orbi si au disparut. Dar ciobanescul si fata erau inca acolo, ne vedeau pe noi, vedeau viata din mainile celui de langa mine, vorbeau si intelegeau.
Atunci mi-am dat seama ca intr-un astfel de caine si intr-o astfel de fata exista mai multa intelegere decat in orice avocat, om cunoscut sau orice altcineva care cica ar crede in Dumnezeu cu toata fiinta sa.
Cand am coborat din tren, eu si Van Gogh am luat-o in alta directie, lasand in urma fetita si ciobanescul. Nu stiu cum, dar dupa ce au coborat din tren, au descoperit pe o banca un cazan cu supa doar de ursuleti albastri.
Am avut impresia ca l-am vazut pe bucatar intr-o gaurica a sinelor pe care calca trenul care ma adusese in Arcadia. Dar eu nu sunt sigura ca s-a si intamplat asta.
Iar Van Gogh mi-a zis pe un ton foarte plat (pentru prima oara avea un astfel de ton) : Bucatarul acela a fost mai demult fericirea si distrugerea cuiva. A adus-o in lumea asta si apoi a fugit de Lume.
Eu: Despre cineva vorbesti?
Si m-a lasat fara cuvinte pentru ca si cuvintele lui murisera.
Disparuse si el, ramasese mut si poate surd, dar nu cred ca orbise.
Dupa care am disparut si eu, ramanand surda si oarba intr-o neagra tacere. Dar cu toate acestea fata de bucatar, de doamna avocat, de ceasornicar si de preot, eu intelegeam. In acel moment, eu intelegeam mai multe lucruri decat ei si decat multi altii.

Asa ca usor, usor am inteles ca Arcadia i-a dat lui Van Gogh timpul meu pe degeaba sau in schimbul unui rumegus viu.

Unui rumegus viu, de suflete, adica Lumii.

[Poza este de acum 1 an si ceva, nu m-am tuns.]

O melodie minunata pentru voi :D :

Columb - Alternosfera


[ N-am obosit sa tot caut inaltul
Am spus ca nu-mi place, mi-am spus ca vreau altul
Dar unde n-am fost
In goana nevoiei
Cer mult mi-am gasit, fara de sarmele ploii
Peisaj vertical
Gradini orizontale
Incoltite in ploi torentiale
Am ochii de plumb
Am ochii de plumb
Ma cheama Columb

Eu m-am trezit nascut
In colivie
Cu ochi reci si tristi, de mic am amnezie
Orasul imi canta

Imi suiera-n minte
Am degete strambe infipte in minte
Oare imi pare

Ca eu merg pe mare
Ca vantul din nord arunca valul ce sare
Priveste-ma lung
Am ochii de plumb
Eu sunt Columb ]

Fugind de zombie si vrand sa fac ceva

Ce s-ar intampla daca niciunui om nu i-ar fi teama de moarte?
Ce s-ar intampla daca toate fiintele de pe Pamant ar trai fara aceasta frica ce se gaseste in cele mai adanci parti ale corpului lor sau poate in cele mai deschise?
Acest lucru nu ar fi posibil decat in doua conditii.
Una dintre aceste conditii ar fi ca oamenii sa realizeze ca oricum mor si ca nu au de ales. Nu ei sunt cei care aleg pentru viata lor tot timpul. Se mai intampla si accidente, mai intervin si boli. Nu are toata lumea viata pe care si-o doreste. Acest lucru este trist si dezamagitor nu numai pentru cei in cauza, ci si pentru toti ceilalti. Cand ma gandesc ca in acest moment un copil se lupta cu SIDA sau cancer, mi se frange inima in sute de bucatele fumurii. Suna ca un cliseu, recunosc, dar nu am cum sa explic altfel ceea ce simt. Stiu si ca nu este normal sa ma gandesc la asa ceva la varsta asta, dar m-am gandit.

Nu e bine.
Insa daca oamenii ar realiza ca oricum mor, nu i-ar ajuta cu nimic. Toti vor sa traiasca mai mult. Asa ca si-ar dori sa traiasca, sa traiasca. Ar vrea la un moment dat, sa fie cat de vii pot ei.
Legat ce asta, intrand prea brusc intr-o alta idee oarecum foarte asemantoare cu cea precedenta, inainte de a incepe propriu-zis "Autoportret intr-o oglinda sparta" este scris la inceput un citat. Nu, nu este scris de Octavian Paler. Spune asa: "Exista o singura placere, aceea de a fi viu, tot restul e mizerie". Toti oamenii isi doresc sa fie vii, sa traiasca mai mult. Are fiecare motivele lui, eu nu le stiu. Insa asa se trezeste frica de moarte. Un alt gen de teama, este ceva mai indirect. Mie de exemplu nu imi este teama de faptul ca dupa moarte merg in Rai sau in Iad sau ca nu va fi nimic dupa aceea si ca voi cadea in Neant. Voi innebuni si apoi nu va mai fi nimic. De fapt, daca nu mai este nimic in jurul meu, as innebuni chiar foarte repede asa ca si spiritul meu ar inceta sa exista destul de repede. Ceea ce mie imi convine. Daca nu traiesti aici, pe Pamant, ce faci acolo sus sau acolo jos sau nicaieri? Nu imi este teama de acest lucru, nici de faptul ca moartea este pentru totdeauna. Nu mi-e teama nici ca ar plange multa lume dupa mine. Nu cred ca vor plange multi, voi avea eu grija ca acest lucru sa nu se intample. Iar cei care vor plange, ma vor uita in curand. Nu de tot. Isi vor aminti de mine insa nu cu durere, ci poate chiar cu fericire, la o masa de Revelion, spunand o intamplare in care eram implicata si eu. Dar mie imi este teama de faptul ca voi muri fara sa realizez nimic. Ca voi muri fara sa fac ceva. Sa fac ceva nu numai pentru mine, ci si pentru ceilalti. Daca cititi "De veghe in lacul de secara" o sa remarcati ceva mai frumos si mai profund decat orice carte de poezii (nici chiar orice carte de poezii, dar majoritatea lor) pentru ca iti arata ceva ce poeziile nu iti arata. Am citit cartea aceasta in clasa a sasea. N-am inteles nimic din ea si vreau sa ma apuc in curand sa o recitesc. Insa mi-a ramas ceva in minte din cartea aia, ceva care mi s-a parut absolut minunat, chiar incredibil ca cineva intr-o astfel de carte putu sa scrie ceva atat de real. Personajul principal era un copil care spunea ca atunci cand se jucau intr-un lan de secara, copiii cadeau mereu intr-o groapa, iar el statea mereu in groapa aceea si avea grija sa nu cada nici un altul in ea. Si spunea ca toti cei din jurul lui cu care vorbise vroiau sa se faca medici, ingineri, judecatori, poate chiar sa intre in politica, dar ca el era fericit avand grija sa nu cada niciunul dintre acei copii in groapa. El asta vroia sa ramana si sa devina cand va fii mare. Mi s-a parut de o inocenta si de o realitate uimitoare. Tipul care a scris cartea si s-a gandit sa scrie asa ceva pe hartia aceea a fost foarte inspirat cred, pentru ca a vrut sa spuna ca uneori nu conteaza daca ajungi muncitor la coltul strazii sau frizer sau avocat si ca de multe ori un act moral pe care tu il faci, iti poate oferi satisfactii mult mai mari.
Asa ca eu vreau sa am multe astfel de satisfactii inainte de a muri. Astfel devine o teama indirecta in fata mortii. Pentru ca nu sunt sigura daca voi putea realiza ceva la fel de frumos ca personajul acesta. Eu sunt in realitate, el intr-o carte. Dar de multe ori se poate intampla si in realitate ceea ce este intr-o carte. Nu-i asa ca ar fi frumos? Nu-i asa ca ar fi frumos ca toti oamenii sa vrea acest lucru? Eu cred ca ar fi fantastic, minunat, incredibil! Nu doar frumos.
A doua conditie pentru ca oamenii sa nu se teama de moarte este ca ei sa creada ca aceasta nu exista. Dar astfel se va ajunge la o lume a haosului. Oamenilor nu le-ar mai pasa, nu ar mai vrea sa realizeze nimic, nu ar mai vrea sa faca ceva maret, nu ar mai scrie, canta, picta, desena, crea nimic. Nu s-ar ma descoperi nimic, nici atomul, nici formula lui Pitagora, nici gravitatia. Toti oamenii ar fi altceva decat oameni. Toti oamenii ar uita ca trebuie sa faca ceva in viata. Tuturor li s-ar parea ceva normal tot ce s-ar intampla, s-ar crede nemuritori. Ar uita sa creeze din viata, din ei si din viata de langa ei.
Eu mai bine prefer sa am o frica teribila de moarte decat sa ma transform intr-un astfel de zombie.
Ce s-ar intampla daca niciunui om nu i-ar fi teama de moarte? Iata o intrebare la care chiar nu stiu cum sa raspund. Si nu cred ca stie cineva concret. Tu stii?

Desteapta-te, romane ?!

Okay, deci imi este destul de greu sa scriu postul asta pentru ca NU am internet si sunt la tara. Nu asta este problema pentru ca nu sunt dependenta de internet, iar mie la tara imi place pentru ca ma relaxeaza (serios). Problema este ca nu pot intra pe Blogspot... Da. Deci eu acum scriu in... hmmm... OpenOffice. E oribil. Nu pot scrie la fel cum scriu pe Blog pentru ca nu suport sa scriu in casuta asta mult prea lata care nu are loc special pentru titlu si nu are casuta aia mica fix deasupra locului unde scriu pe care daca apas, pun o imagine in post. Nu sunt obisnuita, mai pe scurt. Si nu cred ca pot scrie la fel. In orice caz, voi incerca din rasputeri sa semene. De fapt, o sa incerc sa scriu normal. Desi, brrr, cand vad formatul asta imi vine sa o iau la sanatoasa.

“O fiinta umana suporta presiunea intregului univers. Ar trebui s-o apuce spaima si sa se sinucida. O superba nepasare se citeste insa in ochii oamenilor in fata dezastrelor si daca se intampla ca unul din ei sa-si piarda aceasta nepasare, tatal bate totusi cu energie singur cuiele in sicriul fiicei lui care s-a sinucis. Omul e facut sa domine universul si il si domina, chiar daca fizic este pentru moment complicat pentru el sa paraseasca planeta pe care s-a nascut. De altfel nici nu e prea clar de ce ar trebui sa faca acest lucru, cand cerul negru de catran de dincolo de atmosfera noastra nu promite nimic bun.
Si cu toate acestea oamenii nu sunt sanatosi la cap, sau in orice caz, asa cum ii domina in anumite epoci istorice microbii si virusurile, tot asa ii apuca pe unii din ei din cand in cand pe o anumita suprafata a globului ranchiuna nedomolita impotriva altor popoare, dorinta de razbunare pentru umiliri vechi, obsesia ca locul lor in lume nu e cel care li s-ar cuveni, sentimente si obsesii care la un moment dat devin paroxistice si pe care unul din ei, cel mai putin sanatos la cap,dar dotat cu insusiri, cum ar fi darul de a vorbi in fata multimilor si a le vraji prin verbul lor, unite cu dorinta de putere si dominatie, le amplifica monstruos si ii face pe toti complici ai tuturor evenimentelor care survin, chiar daca nu toti sunt de acord sa participe si nici nu participa la ele. Intr-o lume pasnica sminteala unei natiuni provoaca o furtuna in intreaga lume. Ideile, armele automate si motoarele au fost instrumente pe care Hitler a pus mana si si-a inarmat compatriotii sai sa cucereasca dominatia asupra lumii. Cu ideile a subminat state intregi, asupra carora trupele au navalit apoi fara sa traga un glont,cu armele automate si motoarele au invins pe cei care n-au fost fascinati de idei. Frumoase motoare! Admirabile avioane! La 15 august 1940 Goering, comandantul Luftwaffei, era atat de convins ca nimeni nu mai are altele la fel incat si pe el si pe Hitler ii apucase un fel de mila de Anglia, un soi de sincera parere de rau ca sunt siliti sa continue razboiul cand el s-ar putea termina asa de usor printr-o simpla capitulare. Iata Franta!A semnat documentul si gata,a incheiat socoteala.”
[ Delirul, Marin Preda ]

Ma gandeam la cat de obsedat era Hitler de a avea o tara pura. Si ma gandeam la cat de indignat era de evrei. N-am inteles niciodata sentimentul asta de ura care se adreseaza evreilor. Am inteles ca nu e cel mai de treaba popor din lume si ca sunt cam foarte rai, dar sunt tot oameni, da-i in colo. Trebuie sa traiasca si ei, da-i naibii. Nu cunosc prea multe despre ei si nici nu vreau. Poate ca daca as cunoaste, as avea si eu un reflex d-asta asa involuntar cu un cot dat in gura celui de langa mine, la auzul cuvantului “evreu”. Si NU VREAU asa ceva!
In orice caz... Am deviat de la subiect. Ideea era ca intr-un fel il admir pe Hitler. El a vrut doar ca Germania sa fie mareata. OK! Sa vrei sa ocupi toata Europa e cam exagerat, dar ce? Era smintit omul. E de admirat faptul ca l-a interesat soarta Germaniei si ca era chiar devotat tarii sale. La fel de devotat cum a fost si Antonescu Romaniei [Ok, nu ma refer atat de obsedat ca Hitler, Antonescu a fost doar un mare erou national].
Si stiti, cand ma gandesc cum erau oamenii acum o suta sau doua sute de ani si cand ii vad cum sunt acum, parca vine Robert Plant si imi baga un bat de tobe in inima.
Cred ca pentru varsta mea, am un spirit patriotic mult prea dezvoltat. Adica sincer, chiar imi pasa de tara asta, Romania... Stiu ca este ciudat si ca nu ma veti crede in toate mintile, dar ce conteaza? Asta e opinia mea personala.

Adica Doamne, ce au facut aia 40% de romani care isi vad de treaba lor? Ce au facut ei de merita asta? Doamne, uita-te si tu ce presedinte avem. Si uite, avem cocalari! Si ce naibii? Manele? Frate, zau asa. MANELE? Adica alte tari nici nu stiu ce-i aia. Si cum naiba, ma? Ma uitam aseara la Badea ca n-aveam ce face si ramasese si el ca mata [= pisica] in calendar cand a vazut pe prima pagina a unui ziar: OMUL CARE A VAZUT CRIZA IN 3 TARI. WOOOW! Bai, Doamne si daca iti mai zic si ce tari, eu cred ca lesini. Adica fix aceste 3 tari NU AVEAU CUM sa fie in criza. Deci pregateste-te, ok? ROMANIA, STATELE UNITE ALE AMERICII, REPUBLICA MOLDOVA. OUMEGE ! Cineva sa imi arunce niste apa pe fata ca am lesinat! Bai, frate. BAI! Cred ca avem niste jurnalisti care o dau cam des din Fanta in Cola daca un ziar din Romania a ajuns sa puna asa ceva pe prima pagina. A, da. Si omul acela era oricum un necunoscut la fel ca mine sau ca cel care imi citesti acum postul. Unu' care cica e primul antrenor roman de fotbal american in America. Foarte bine, da' ala a plecat din Romania, vorba lu' Badea. Ce naiba, ma intereseaza pe mine?
Sau pe pagina a doua a altui ziar [evident ca prima pagina era cu Basescu si fratele lui, dragutu' ala cu traficul sau de arme; in fine, nu dezvolt asta acum ca fac zeii spume mai rau decat Whisky cand mananca pasta de dinti] scria ca homosexualul Nu-stiu-care l-a invitat acasa pe pedofilul travestit. Okay... WTF? CE E ASTA? Cum sa mai ramai intreg la minte dupa ce citesti asa ceva? CUM?
Ma rog, sunt mult mai multe, va dati seama... Dar stau asa si ma mai gandesc: Avem un presedinte foarte idiot, se fura la marea veselie, niciunui politician nu-i pasa sa puna tara pe picioare, doar sa-i fie lui bine, avem cocalari garla, inca exista multi oameni care asculta manele la telefon in metrou ca sa-si arate educatia facuta de B@BY B3B3...

Prostia e in floarea florilor, nesimtirea la fel, iar Dumnezeu nu are timp. Padurile noastre mor, la fel si oamenii buni. Fericirea se duce de rapa. Si dorinta. Si visul unui om. Si gandirea. Si totul. Si tara se duce de rapa.
Doamne... Romania se distruge in timp chiar atat de usor?

Desteapta-te, romane.. din somnul cel de moarte... Sau fa ceva, dar nu adormi in prostia asta continua. Te rog... Ai vrea?

CISV CISV CISV !!! 2

Streets of London - Ralph McTell

Nu stiu de ce nu pot pune poze din CISV, dar voi pune mai incolo oricum. :)

CISV CISV CISV !!!

* Am incercat sa scriu postul asta de mult timp, dar pur si simplu n-am putut. Ori intervenea ceva, ori nu stiam cum sa incep, ori eram plecata.

Ascult ceva pe Vh1. Tocmai l-am vazut pe Thom de la Radiohead intr-o reclama. A, da. M-am chinuit, facand curat la mine in camera si acum vorbesc pe messenger cu cativa prieteni. Si cam pierd vremea. Si cam n-am ce face. Si si si si sunt numai prostii pe Vh1 si ma enerveaza astaaaa !!!

Si nu vreau astaaaaaaaaa ! Vreau sa ma intorc acolo unde eram toti prieteni si ne acceptam asa cum eram, indiferent de muzica, modul de a gandi, personalitate, indiferent de parerile diferite si de multe ori absolut opuse, indiferent de orice si de nimic. Vreau sa vina delegatia Americii sau a Italiei sau a Greciei sau a Columbiei si sa incerce sa ma scoale la 8 cand eu de fapt tot timpul ma sculam la 7:30 pentru ca nu puteam sa dorm mai mult, iar directoarea malefica si rea a campusului spunea ca nu trebuie sa ii deranjam pe ceilalti si ca sa nu mai iesim din camere dupa 12 am. Si noi eram suparati. Dar vreau din nou asta! Vreau sa vorbim din nou despre cat de mult vroiam sa fie ca in primele nopti cand mergeam la culcare la 3 si stateam pe terasa aceea asa de mare. Vreau sa aud cand incearca sa ma scoale delegatia celor din State, imnul Americii, dupa care sa alerg la FlagTime doar pt ca am stat prea mult in dus. Sa cantam unul dintre cele mai pacifiste cantece pe care le-am auzit vreodata. Si sa inceapa cineva cursul calcatului pe picior, iar eu sa dau mai departe tot ce mi se oferea, inclusiv pupatul celui din dreapta mea si stransul mainii. Vreau sa alerg dupa micul dejun pana la etajul 2 ca sa termin de curatat baia si ca CleaningTime sa mi se transforme in FreeTime si sa pierd vremea uitandu-ma la videoclipuri pe MTV cu americanii si columbienii. Vreau sa fac KIITOS dupa fiecare masa si sa ma grabesc sa nu pierd Activity 2 sau Activity 3. Vreau sa jucam Capture the Flag, chiar daca am pierdut atunci si vreau sa joc Kumcha cu Daniel [U.S.A.] si BANG! cu GianLuca [Italia]. Vreau sa rad din nou cand Miki si Pati ii puneau pe Daniel[Columbia] si Alejandro [Columbia] sa se duca la Sandra, spunandu-i: CE FACE PIZDA, SANDRA? Si vreau sa ma holbez cum canta Daniel [U.S.A.] la pian Clocks de la Coldplay si impreuna cu Valentina [Columbia] melodia aia pe care habar n-o am. Vreau sa mai aud o data cantecul ala de dragoste cu Sean [U.S.A.] pe care il canta Daniel [U.S.A.] la chitara. Si vreau sa castig din nou premiul pentru The Shyest. Si vreau sa ii dau din nou lui Dea [U.S.A.] cadouri care sa ii placa si sa primesc scrisori de la Monito-ul meu [care a fost Mikiii]. Vreau ca la ziua nationala a Columbiei sa mananc chestia aia dulce specifica lor si ca la seara nationala a celor din State sa vorbim despre diferente si asemanarile fiecarei tari. Vreau ca la OpenDay sa schimb un tricou cu Andrea [Italia] si sa ma rog de Daniel [U.S.A.] sa fac cu mine schimb ursuletul de plus. Vreau sa vad din nou scenetele tarilor, spunand care este principala problema a fiecareia si vreau sa ma mir ca si noi si Italia importam electricitate si ca, la fel ca cei din State, exportam cereale. Vreau sa ma gandesc cat de ironica e situatia atunci cand italienii spun ca principala lor problema este Berlusconi, iar ca a Americii cica ar fi faptul ca nu stiu sa investeasca. Vreau sa il ascult din nou pe Santiago [Leader-ul Columbiei] explicandu-ne ca in Columbia nu sunt chiar atat de liberi traficantii de droguri si ca nu mai este chiar asa de periculos sa traiesti la ei pentru ca presedintele lor este foarte genial. Vreau sa ii vad pe cei din State cu tricouri cu Obama si vreau sa cantam Father and Son sau Hey Jude sau Streets Of London la Lullabies. Si vreau sa ne vaitam toti ca IAR cantam Lemon Tree. Vreau sa ne tinem de maini toti si sa alergam prin cladire, incercand sa gasim indicii pentru a avea semnaturile celor din PlanningGroup-ul lui Pati. Vreau sa ma gandesc cu Maurizio [Italia] cum naibii sa rezolvam problema foametei pe glob si vreau sa ma benoclez la Miki cum bea paharul ala plin de inghetata, rosii, sare, carne, cartofi, SALIVA, orez, ciocolata, maioneza si tot ce mai pusesera americanii in pahar pentru 100 de euro. Vreau sa o ascult pe Pati cum ii vine sa o bata pe Vittoria [Italia] si vreau sa mananc Nirvana cu biscuiti in SnackTime. Si vreau sa joc Tomato si sa ma plang ca am multe vanatai pentru ca VICTOR [U.S.A.] m-a luat prea strans de picioare. Vreau ca Alejandro [Columbia], Logan [U.S.A.] si Santiago [Leader-ul Columbiei] sa ma treaca printre firele de paianjen, iar eu sa stau ca un bat, murind de teama ca poate ma scapa pe jos. Vreau sa alerg cu Alexa in ShoppingDay in toata Athena doar pentru a gasi H&M si vreau sa le explic celorlalti cum se joaca Poisonball. Vreau ca GianLuca sa arunce din nou balonul ala MARE cu apa in mine si ca dupa aia sa mai vine vreo 5 din alte parti. Si vreau ca dupa aia cei din PlanningGroup-ul meu sa varse toata apa din sacul in care au fost baloanele cu apa, pe mine. Si vreau sa facem mii de poze din nou. Vreau sa vorbesc in fiecare seara cu Valentina [Columbia] despre cum sora ei a avut gripa porcina sau cum Vittoria a fost cam rea cu cei din Romania sau cum a invatat sa cante la pian. Vreau sa jucam Husband&Wife si vreau sa jucam War&Peace si sa ni se distruga orasul pe care ne-am chinuit sa il construim de catre Sean [U.S.A.]. I HATE YOU, SEAN ! Si vreau sa rad de fiecare data cand Daniel [U.S.A.] striga : RUN, FOREST GUMP, RUUUUN! Vreau sa lesin de ras cand la Telefonul fara fir aud ca-mi zice Lavinia [Italia] : SEAN IS A RETARD! Vreau sa ne imbracam in seara nationala a Italiei in GossipGirl, Emo, Hippie, Rapper ori travestit. Vreau sa mananc Nutellaaa si vreau sa ne certam cu americanii pentru ca ei considera ca este dezgustator sa pui sos de rosii pe Pizza! Si vreau sa mananc Frosting! Vreau sa ma scoale italienii cu BOB, iar eu sa cad din pat de ras! Vreau sa turnam apa pe Daniel [Columbia] cand noi, desteptii de romani, trebuia sa ii trezim pe ceilalti. Vreau ca GianLuca si cu mine sa mai incercam o data imnul national al Greciei si sa nu luam 7 PUNCTE PENTRU CA L-AM CANTAT ATAT DE PROST! Vreau sa recunosc in seara nationala a Greciei tot ce imi dadea Periklis [Grecia] sa gust. Vreau sa joc din nou TrustGame ! Vreau sa jucam Perinita in seara nationala a Romaniei. Vreau pana sa fiu prezenta si la acele CampMeeting-uri in care ni se explica, ca trei dintre cei din Romania vor pleca acasa pentru ca au cumparat Absinth. Vreau sa ma bucur, stiind ca nu sunt in Romania, ci doar in alt oras din Grecia. Vreau sa trec din nou prin tunelul acela de prieteni cu ochii inchisi si sa ma imbratiseze fiecare in parte si sa-mi zica, cate ceva frumos la ureche. Vreau sa ii imbratisez pe toti din nou! Vreau sa ii privesc cum plang pentru ca se termina, vreau sa stiu de ce eu n-am plans desi imi parea atata de rau ca plec, vreau sa scriu din cou scrisorile acelea pentru fiecare. Hahahaha. Si sa se opreasca tot randul la mine pentru ca Sean [U.S.A.] scria MULT prea repede, sa ma trezesc cu 10 plicuri in fata, stiind ca trebuie sa scriu pentru fiecare cate o scrisoare. Vreau sa stau pana la 3 am treaza in ultima seara pentru a-mi lua la revedere de la columbieni. Vreau sa ii multumesc lui Daniel [Columbia] pentru tricou. Vreau sa ma scol la 8 pentru a-mi luat la revedere de la GianLuca, Lavinia, Maurizio si de la ceilalti italieni. Vreau sa le spun din nou ca ne vom revedea, desi cu totii stiam ca ar fi foarte putin probabil asta. Vreau sa ma intrebe Daniel [U.S.A.] de ce am palarie de soare si umbrela de soare in acelasi timp, iar eu sa nu stiu ce sa raspund. Vreau sa le imbratisez din nou pe Vicky [Grecia] si pe Konstantina [Grecia] cand plecam din Camp... Vreau sa ne intalnim la Hostelul ala oribil in care in prima noapte am dormit cu brazilianu' ala, cu americanii si sa stam toti romanii pe terasa hostelului, gandindu-ne la ce a fost. Vreau sa repar ce am facut in seara aceea. Si anume ca am adormit ca fraiera si ca a doua zi ne-am sculat la 5 am si era sa pierdem avionul, dar nu asta e important! Trebuia sa imi iau la revedere de la toti americanii, iar EU AM ADORMIT! Vreau sa ii imbratisez din nou pe Sean, Amanda si Logan si sa imi duc bagajul pe scarile alea atat de inguste, gandindu-ma ca ei chiar s-au sculat la 5 ca sa isi ia la revedere de la noi, dar de la Daniel si Dea si Victor nu mi-am luat la revedere.
Vreau din nou inapoi, vreau sa rad, sa plang impreuna cu ei. Sa ii ascult, sa ma asculte si sa dormim in ultima noapte de IYM in teatru...

~ MIXING PAINT! INTERNATIONAL YOUTH MEETING, ATHENS~
- JULY 16th - JULY 30th 2009 -

CISV GREECE . building global friendship