Minciuna.

Stii de ce mi-am dat seama? Ca eu nu stiu si imi pare tare rau de asta. Ma uit la tine. Tu te uiti la mine? Dar ce conteaza? Adica ce-ti pasa tie? Nu-i asa? Atunci te rog frumos, contrazice-ma. Hm! Nu poti, acum te simti penibil. De ce? De ce nu vrei sa fii sincer? Direct. Daca cineva te intreaba ceva si tu consideri ca e de rau incerci sa nu raspunzi sau pur si simplu zici sincer. Inteleg ce vrei sa spui perfect. "O sa se supere rau pe mine... Si nu vreau..." Dar uiti ceva. Si scuza-ma, dar ceva-ul ala e mult mai important decat daca persoana respectiva se supara pe tine. Ti-a cerut parerea. Stii ce inseamna asta? Parere? Stii ce e aia? Este atunci cand iti spui punctul de vedere despre un lucru... sau despre o persoana. E vina ta ca ti-ai spus parerea? Gandeste asa inainte de a te considera ca un alibi la o crima, vinovat. Gandeste-te ca ea a vrut asta, nu tu. Si stii ceva? Poate chiar stia asta, doar ca nu se astepta... din partea ta. Sau poate nici nu-i trecea prin cap ca cineva o sa-i zica asta verde in fata. Stii de ce, nu? Pentru ca ea nu vroia sa creada, chiar daca stia. Sa fim seriosi acum. Stiu ca iti place cand cineva iti spune "vai, ce destept esti" chiar daca tu esti mult mai destept in ce zic cuvintele alea si ca stii cum esti cu adevarat. Numai ca nu vrei sa crezi ce stii. Vrei sa traiesti in minciuna ta, care te face fericit. La un moment dat ajungi sa stii si sa crezi sigur despre tine minciuna pe care n-ai avut curajul sa o inlaturi, sa o spulberi din fericirea ta asa... nefericita. Pentru ca nu esti cu adevarat fericit. Esti multumit, satisfacut. Dar atat! Nimic mai mult... Si odata o sa vina un om la persoana careia ii spuneai numai cuvinte de lauda si o sa ii zica ceva in fata, o simpla parere. Si ea se va simti jignita, tratata urat, mizerabil. Doar pentru ca tu nu ai vrut sa o superi... Si uite unde s-a ajuns... Acum iti pare rau. Ea sufera mai mult ca niciodata si tu nu poti sa faci nimic. In momentul asta nu mai poti fi direct sau sincer. Nu mai merita... Ai vrut sa ai grija de cineva si ai reusit sa-l faci sa sufere mult... Dar de acum inainte poarte-te cu ea [persoana] cu putina indiferenta. Fii sincer. Da-i putina personalitate. Si poate asa o vei putea face sa inteleaga ca trebuie sa accepte: nu e bine sa traiesti intr-o minciuna.

De ce iarba este verde?!

De ce scrisul nu este inclinat spre stanga? De ce este spre dreapta?! Si atunci dreapta cum de nu stie ce face stanga? Scrisul incepe sa rada. Ce vede el asa amuzant in asta? Nu stie. Nici eu! Nici eu! Dar de ce scrisul este inclinat spre dreapta?

Asta poate are o explicatie evidenta si nu o vad eu. Dar, tu, nu mi-ai zis de ce iarba este verde!



-Verde! Verde! Iarba este verde pentru ca…
-Pentru ca…
-Ah.
-Nu stii?
-Nu stiu…
-Nici eu! Nici eu! Si… de ce nu stiu?
-Asta poate poate pentru ca are o explicatie prea evidenta.
-Desigur…



Totusi ce m-am intrebat tot timpul: Luna de ce este noaptea? Si soarele de ce ziua? Si depfat: De ce amandoua sunt uneori pe cer? De ce cei rai sunt imaginati ca niste oameni cu coarne si picioare de tap? Un fel de centauri pe jumatate. Si de ce chipul lui Iisus este intr-un singur fel in toate filmele?



-Si florile de ce au culoare, parfum si viata?
-Nu stiu…
-Nici eu! Nici eu…
-Aha… Dar, stii, zambind.
-A?
-Stiu; si ranjeste larg. Dar nu-ti spun.
-Ok… Oricum stiu si eu.
-Da? Adica?
-Nu stiu…
-Eu, da. Facand cu ochiul. Si-ti spun.
-Merci, entuziasmata. Deci?
-Sunt asa pentru ca numai asa pot fi ele!
-Ah… Stii…
-Da. Nu ar fi putut fi altfel.
-Si celelalte?
-Da, si celelalte.
-Deci iarba este verde pentru ca…
-Altfel nu poate fi! Verde! Verde!
-Of… Nu stiu…
-Nici eu…

Ce au toti de sunt asa reci si tristi?

Frunzele sunt caramizii sau doar portocalii toamna? Si Nenea Galben ce rol mai are??? Si el vrea si fie prieten cu noi! Pai si atunci pot sa il refuz? Haide, Nenea, vino aici. Parca as striga un caine. Nenea Galben este rau! Nu vrea sa vina! Hm! Deci nu mai vrei sa vii? Bine... Mai vedem noi.

Asfaltul incalzit de conversi amuzanti si colorati se stramba caraghios la noi. Tu de ce te strambi? Nu vrea sa-mi raspunda.

-Bine! Nu mai calc eu pe tine!

-Hei! Multumesc mult. Si imi face cu ochiul. Apoi vad si eu un zambet pe mutra lui.

-Asa mai merge. Si ii fac si eu cu ochiul, ca doar asa e politicos, nu?!

Mc Donalds stramba din nas. Ma uit eu in el. Mda... E plin. De... noi. Saracu', e obosit? Ma uit in ochii lui si ii zic:

-Hai, mai! Totusi e o zi cu soare. Zambeste si tu.

-Nu pot zambi la comanda! Lasa-ma in pace! Si se uita si el furios in ochii mei.

Ok... Mai bine tac din gura. Si intru in Nenea Mc Donalds unde vad perechi de cate 4 tavi indreptandu-se spre mese.

In parc o vad pe Tanti Buburuza jucandu-se cu Nenea Licurici. Nenea Licurici a ranit-o! Vai! De ce a facut asta? Tanti Buburuza alearga plangand in alta parte si lui Nenea Licurici parca ii pare rau...

Il vad pe Nenea Banca.

-Auzi, Nenea...

-Aud... Si e primul care zambeste bland!

-Ce au toti de sunt asa reci si tristi?

-Soarele si totul...

-Ce are soarele?

-E obosit. Si imi zambeste trist.

-Si totul?

-Pai a venit...

-Cine?

-Toamna...

-Ah.

Un nou inceput...

17 septembrie. Este 17 septembrie. Ziua aia... Da. Ea este. Ziua in care se sfarseste vacanta. Imi amintesc ca eram cufundata intr-o melancolie profunda din aceasta cauza. Chiar imi parea rau. S-a terminat intr-un fel... libertatea ta... O sa fie bine la scoala. Ne vom vedea mereu. Zambesc? O sa fie destul de frumos... adica... doar ca... nu o sa fie la fel... Se termina perioada aia de 3 luni in care faci tot ce iti vine in minte. Nu sunt modelul rebel. Dar cred ca vacanta asta este ceva special. De ce? A-... Are ceva al ei specific. Poti visa si esti fara griji... Si esti atat de liber ca uneori nici nu te mai intereseaza ce este in jurul tau. Si ai o senzatie placuta ca de... vara. Mirosul fericirii este pretutindeni si te imbata cu fiecare ocazie pe care i-o acorzi. Si asta chiar te face sa intelegi ca totul este mai mult decat minunat. Extraordinar! Si merita... Merita sa iti umpli clipele cu aceste momente de vara.

Dar acum... nu mai privesc totul ca pe o amintire prafuita din mintea mea plina de alte... ganduri... Pentru ca pana la urma orice sfarsit este si un nou inceput. Nu-i asa?

Trist?

Trist... Cum e sa fii trist?! Pai cred ca atunci cand lucrul care a provocat sentimentul apare, tu trasari. Ramai asa cateva secunde si apoi pleoapele se lasa in jos. Iar irisul ochiului se pleaca. Si genele se aduna si se imbratiseaza cu cele de pe pleoapa inferioara. Ceva lichid si transparent invadeaza spatiul dintre pupila ochiului si pleoapa de jos. Acel ceva e cald. E cald... ca tine in acel moment. Si apoi volumul "ceva"-ului fiind mult prea mare se prelinge pe obrazul imbujorat si roz. Se prelinge usor, alene pana cand ajunge la buze. Si buzele se intalnesc vrand sa inchida gura pe care o formeaza si inghit in sec. Apoi incep sa tremure si pleoapele se ridica grele si obosite, ca dupa o zi de munca. Ochiul acum nu mai este doar ceva alb cu o bulina maro pe el. Acum este desenat cu firicele de culoarea rosului care exprima o legatura intre tine si ele. Apoi se aude primul icn sec si plin de suferinta. Ochii se inchid, ploapele tin strans ca sa-i protejeze si gura se deschide ca sa scoata icnurile pe care le tii in tine. Si atunci incepi sa-ti simti corpul si sufletul pline de dezamagire si vrei sa-ti dai drumul la sentimentele care stateau inchise in camera aia incuiata cu mii de lacate ale vointei. Vrei si o faci. Te opresti din icnit si incepi sa plangi. In momentul ala nu stii de ce, dar te simti singur si neajutorat... Nu stiu ce faceti voi dupa aceea, dar eu fac tot posibilul sa ma ridic, sa ma opresc pentru ca eu nu sunt o neajutorata! Si singura sunt doar pentru ca asa cred eu! Am prieteni. Mai buni, mai nebuni, dar ii am. Si sunt mandra de ei pentru ca imi acorda sansa de a le fi si eu lor pietena. Cu ochii umflati de "ceva"-ul numit lacrimi si cu buzele rosii tremurand imi dau seama ca mereu am fost un om introvertit si timid care chiar ar trebui sa iasa din haina aceea care a acumulat pe termen prea lung rautatile celor din jur... Si poate o sa ies sau poate nu. Doar ca ma simt mai ok, asa de usoara... Inspir si expir, oftez si mai calma ca de obicei, nu cred ca stiu ce voi face. Numai ca de data asta stiu. O sa ma asez in pat. Cu capul greu ca atunci cand te scoli dupa ce ai visat mult si liber ca buburuzele vesele continuarea... nu o mai stiu.

A fi fericit nu inseamna mereu

Sa razi, sa zambesti cand ti-e greu.

A fi fericit este mult mai mult

Sa simti frumusetea vietii pe pamant.

Cand plangi nu inseamna ca trist si esti

Poti sa plangi ca-ntr-o carte cu povesti.

Trist esti atunci cand sufltetul te doare

Si ingerul alb al sperantei moare.

Si de-asta multi nu inteleg

Fericirea si tristetea nici eu nu le leg

Dar stiu ca ambele fac parte din mine

Pentru ca totul din tine tine provine.

>>>>>>>>>>>>>>>>[Fericire si tristeste........30/08/2007]